23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCel puţin şase morţi şi şapte răniţi în centrul Chinei, după ce...

Cel puţin şase morţi şi şapte răniţi în centrul Chinei, după ce un bărbat intră cu maşina în mulţime

Această dramă a avut loc către ora locală 6.00 (1.00, ora României), în comuna Zaoyang, în provincia Hubei, precizează CCTV.

Niciun detaliu despre eventuale motivaţii ale şoferului nu au fost oferite.

În noiembrie, două evenimente asemănătoare au avut loc în China.

Într-un sat, în provincia Sichuan (sud-vest), un conducător auto a intrat cu maşina în pietoni, dintr-un motiv necunoscut, omorând şapte persoane. Cu cinci zile mai înainte, un automobilist a lovit cu maşina elevi, în provincia Liaoning (nord-est), omorând cinci persoane şi rănind alte 19. Bărbatul, un şomer în vârstă de 29 de ani, şi-a ales victimele ”la întâmplare”, în urma unei cerţi cu soţia, potrivit presei de stat.

În septembrie, un bărbat în vârstă de peste patruzeci de ani, prezentat de poliţie drept un ”răzbunător recidivist”, înarmat cu un cuţit, a intrat cu un automobil cu tracţiune integrală într-o piaţă publică, la Hunan (centru), omorând 11 persoane şi rănind alte 44. Bărbatul a fost arestat.

În 2013, doi turişti au fost ucişi în Piaţa Tiananmen, la Beijing, după ce o maşină a intrat în mulţime, pe trotuar, înainte să ia foc. Autorităţile au imputat acest atentat – în care au murit trei atacatori – unor separatişti de etnie muslmană uigură, veniţi din regiunea Xinjiang, în nod-vestul ţării.

Aceste evenimente au loc în contextul în care rata mortalităţii rutiere este foarte mare, în cea mai populată ţară din lume, în care regulile de circulaţie rutieră sunt adesea ignorate de către automobilişti. Potrivit unor date oficiale, 58.000 de persoane au fost ucise în accidente rutiere numai în anul 2015.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă