18.9 C
București
luni, 16 septembrie 2024
AcasăInternaționalJoe Biden motivul incredibil pentru care a ieșit din cursa prezidențială

Joe Biden motivul incredibil pentru care a ieșit din cursa prezidențială

Vestea că Joe Biden nu va mai candida la alegerile prezidențiale din 2024 a venit ca un fulger peste alegătorii americani, dar și peste oamenii din întreaga lume.
După o lungă campanie electorală, dezbateri publice, promisiuni față de cetățeni, iată că a renunțat cu luni bune înainte de cursa din noiembrie. Nu faptul că are COVID-19 l-a făcut să ia o asemenea decizie radicală, ci situația cu care se confruntă fiul său, „oaia neagră” a familiei, așa cum l-a numit presa americană.

Hunter este copilul de 59 de ani pe care președintele se chinuie să-l țină departe de probleme și să-l aducă pe o linie de plutire, dar îi este aproape imposibil să facă un asemenea gest. Vorbește cu el la telefon, nu mai locuiesc sub același acoperiș, dar îl ajută mereu. Totuși, acum nu a mai putut să calce peste statul american pentru a-și salva fiul.

Joe Biden știe că propriul său băiat este dependent de crack, cocaină și că a fost găsit vinovat de trei acuzații federale de arme. A promis că nu-l iartă și s-a ținut de cuvânt. Abia după ce a anunțat că iese din cursă, a putut să spună public că îl sprijină. A ales între familie și funcție, dar se pare că nu regretă că a făcut acest sacrificiu.

Dezbaterile și gafele l-au ruinat pe președinte

În altă ordine de idei, era oricum strâmtorat de democrați să renunțe. Hunter i-a adus numai necazuri în spațiul public, dar și el și-a stricat imaginea, după ce s-a făcut de rușine în dezbaterile publice. Nu mai punem la socoteală că l-a confundat pe Volodomir Zelenski cu Vladimir Putin sau că a afirmat că s-a găsit în cancelarie cu un politician mort de ani buni. Unii analiști politici spuneau chiar că este senil și nu ar trebui nici măcar să-și mai ducă mandatul actual la final.

„Deși intenția mea a fost să caut realegerea, cred că este în interesul partidului meu și al țării să mă retrag și să mă concentrez exclusiv pe îndeplinirea îndatoririlor mele de președinte pentru restul mandatului meu”, a scris președintele, într-o scrisoare către poporul american, când a anunțat retragerea.

Joe Biden a primit laude publice din partea fiului problematic

Hunter Biden le-a spus Statelor Unite să-și mulțumească tatălui său și l-a lăudat pentru că a reușit să „absoarbă durerea nenumăraților americani obișnuiți” după ce s-a retras din cursa prezidențială

„Acea iubire necondiționată a fost Steaua lui Polară ca președinte și ca părinte. El este unic în viața publică de astăzi, prin faptul că nu există nicio distanță între omul Joe Biden și Joe Biden, funcționarul public din ultimii 54 de ani”, a spus Hunter într-o declarație duminică seara.

Hunter își nenorocește electoral tatăl

Hunter Biden, fiul poznaș al președintelui american care abia se mai ține pe picioare, în sondaje fiind deja prăbușit, a fost găsit vinovat de toate cele trei acuzații federale: purtarea armelor de foc fără autorizație, mințirea autorităților că avea permis de port armă și deținerea de droguri de mare risc.

Că “micuțul” mare șugubăț e dependent de cocaină și de fete de pe acareturile pentru adulții înfometați, asta mai puțin contează pentru electoratul american. Dar să te încurci cu femeia fratelui mort, Hallie, iar aceasta să te dea în primire, asemenea fostei neveste, Kathleen, întrece orice limită a înțelegerii umane. Cât despre chemarea fiicei Naomi în exercițiul apărării, ce să mai zici? Petrecărețul individ, ce-și uită laptop-ul la service și nu-i pasă de filmele cu narco-partidele amoroase, îl acuză, nu-l scuză. Chiar dacă n-ar fi fost fiu al președintelui, tot s-ar fi umplut de oprobiu, cum se ticsește o vidanjă până la supraplin.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Giurgiu dă lovitura! Biletul de milioane al premiului la Loto, a fost jucat în oraș

Acesta este al doilea câştig la Joker de categoria I, obţinut în acest an Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Giurgiu. Marele...

Prețurile locuințelor noi din China înregistrează cea mai mare scădere din ultimii nouă ani

Prețurile locuințelor noi din China au înregistrat în august cel mai accentuat declin din ultimii peste nouă ani, potrivit datelor oficiale, întrucât măsurile de...

Ligia Deca a început vizita în zonele sinistrate, cu o școală nouă din județul Galați

Cursurile sunt suspendate luni şi marţi în 25 de unităţi de învăţământ din zonele afectate de inundaţii din judeţul Galaţi Ligia Deca, împreună cu o...
Ultima oră
Pe aceeași temă