Am putut supraviețui comunismului fără libertatea de expresie, cu interdicția de a călători în Occident; în lipsă de libertate de exprimare, vorbeam între noi. Credeam că ascultând „Europa Liberă“ și împărtășind ideile capitaliste în grupurile restrânse aducem un afront regimului totalitar.
Știam că se fură din fabrici. Că învârteala e un gen comun. Bacșișul și Kent-ul erau simboluri de reprezentare. Mergeam la muncile patriotice, unde mai mult chefuiam decât munceam. Nu uram pe nimeni.
Astăzi, dacă nu ai o agendă corectă politic, nu lupți pentru o lume verde, ești retrograd. Trebuie musai să ai o cauză. Să te arunci pe o temă. Nu visam la un univers verde. Beam bere la sticlă, veneam de la aprozar cu pungi de hârtie.
Astăzi, tinerii luptă pentru anticorupție. Vor justiție, altfel decât voiam noi bilete la meciuri.
Și totuși, parcă în societate nu era atâta încrâncenare. Atât venin și atâta ură.
Eram și noi anti. Le-am sfidat puterea și mărirea. Pentru a nu merge la defilări, scoteam de la doctor adeverințe medicale, ne cumpăram din ÓCSKA PIAC blugi originali și cafea adevărată. Nu trăiam ca nomenclatura de partid și de stat. Am învățat și noi la școli de elită. Nu visam la Cambridge sau alte universități private. Știam de la bunici că, înainte de a judeca lumea, trebuie să ne judecăm pe noi, să avem grijă cum ne purtăm, cum vorbim, cum apărem în lumea bună.
Printre colegi am avut fii de foști. Ei colindau ștrandurile, ei intrau primii. Noi învățam, ei aveau privilegii. Plecau vara în Italia, noi mergeam la mare. Nu i-am urât. Nici judecat. Viețuiam fiecare cum puteam. Jucam fotbal împreună. Mergeam la petreceri. Urmăream câte zece un meci la puținii cu televizoare color. Nu puteam ajunge la mari concerte, dar eram la zi cu Top 10. Mergeam la școală pe jos sau cu tramvaiul, nu cu Jeep sau Q7. Ne orientam după Soare, n-aveam Waze. Casetofonul l-am lăsat pentru plăcile de vinil. Unii am supraviețuit, alții au devenit mari baștani. Miliardari după Revoluție. Nu i-am urât. Nu i-am judecat.
Chestiuni banale, ați zice. Aparținem lumii vechi care și-a trimis din grupul revoluționarilor din Piața Maria un biciclist cu mesaje către cei de la Podul Decebal. În timpul Revoluției. N-am avut mobile. Am comunicat și fără SMS-uri. Ne era interzis să fotografiem. Să vorbim în piețe publice. Nu puteam accede în funcții fără un commitment cu Securitatea. Am rezistat. Fără a-i urî. Noi iubeam Regele, ei Partidul. Doar bătaia pe fete frumoase era aceeași. Nu huleam. Nu înjuram. Nici gând să-i judecăm.
Am izbucnit la Revoluție. Ne-am spus oful. Am crezut că lumea noastră va învinge. Că nepoții fiilor de moșieri și de burghezi vor conduce țara.
Ne-am înșelat. Nu ne-am declarat învinși.
Nu avem resentimente. Nu-i judecăm.
Generația de azi, cu mai puțină aplecare spre școală, mai mult înjură. Românii vor o țară ca afară. Salarii ca în străinătate. Serviciul public de transport ca-n Occident.
Dar cum să atingem astfel de ținte? Angajându-ne în lupta pentru mai mult verde și de salvare a PET-urilor?
Luptând în corul anticorupției, o vânare de vânt, nu putem să ne îndeplinim obiectivul. Ținta se îndepărtează dacă ne pierdem în teme parazitare. În idei fără miez. Puține și fixe.
Energiile unei generații pot fi fructuoase atunci când se folosesc pentru construcție, nu pentru demolare. Pentru țară, nu pentru multinaționale. Cultivând sămânța autohtonă, nu cea modificată genetic din Occident. Putem învinge prejudecățile sărăciei gândind că suntem cea mai fericită generație din istoria României: fără războaie, fără foamete, cu întreaga libertate umană. Dar pentru asta mai multă înțelegere e fortificantă. Ura e un ferment care macină. Decimează.
Un coleg de generație, Octav Fulger, fără certificat de revoluționar ca și mine, are o propunere originală:
„Forțarea Guvernului, oricare ar fi el, să dea o OUG prin care să publice lista colaboratorilor, conspiratorilor, deplin conspirațiilor serviciilor secrete din:
1. Magistratură
2. Partide
3. Societăți comerciale cu profit anual de peste un milion de lei
4. Mass-media.“
De a doua zi, România va înflori. Va fi altfel. Crede el. Cred și eu. Am obosit de câte ori le-am prezentat draft-uri din asemenea norme juridice simple.
Octav Fulger crede că încă de a doua zi nu va mai fi nevoie de scoaterea în afara legii a comunismului, nici nu o să mai conteze ce partid o să conducă.
„Ordonanță de Urgență a Guvernului, ca propunere:
25 Martie 2019
Art. 1 – Fapta penală de dezvăluire a identității agenților acoperiți infiltrați în partide, media, magistratură, societăți comerciale este dezincriminată.
Art. 2 – Toate serviciile secrete, DGIA, SIE, SPP, STS, sunt obligate să publice identitățile acestora. Valabil doar pentru cei la care face referire art. 1.
Art. 3 – După data de (x) se pedepsește cu închisoare pe viață fără drept de liberare condiționată fapta unui angajat al unui Serviciu Secret de a activa conspirat în Magistratură, Partide Politice, Media, Societăți Comerciale.“
Eliberarea instituțiilor fundamentale ale statului de rețeaua toxică a serviciilor secrete e a 11-a Poruncă din Decalog. S-a pus căpăstru peste țară ca o pânză de păianjen. Orbește și narcotizează. Acesta ar fi un pas simplu spre ziua de mâine. A progresului și a normalității.
