24.3 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăInternaționalGermania dă liber elevilor la repetat anul școlar

Germania dă liber elevilor la repetat anul școlar

Potrivit The Guardian, elevii şcolilor din Berlin, capitala Germaniei şi unul din cele 16 landuri federale, vor avea oportunitatea de a alege dacă vor să repete anul şcolar care a fost afectat de pandemie. Asta după ce parlamentarii au votat în unanimitate să modifice legea educaţiei.

Prin urmare, părinţii elevilor care vor opta pentru această alternativă vor trebui să se adreseze în scris conducerii unităţii de învăţământ şi să poarte în prealabil o discuţie cu un reprezentant al şcolii pentru a stabili care sunt cele mai bune opţiuni pentru copilul lor.

Legea se aplică copiilor între 15-16 ani din clasele 1-10.

„Trebuie să facem ceva pentru a compensa deficitele educaţionale care au apărut într-un an de pandemie”, a declarat Dirk Stettner, membru al comitetului pentru educaţie.

În România, ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu exclude această variantă şi spune că în prezent autoritatea pe care o conduce are alte obiective.

„Nu am luat în calcul o astfel de variantă, sunt convins că nu există părinţi care să-şi dorească un an pierdut pentru ai lor copii. Sigur, anul şcolar poate să-l repete oricine dacă nu promovează, nu trebuie să existe o decizie în acest sens. Ne concentrăm petru acel program de recuperare, ore remediale, în valoare de 30 de milioane de euro pentru învăţământul primar şi gimnazial plus alte 20 de milioane de euro pentru învăţământul liceal”, a explicat ministrul.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Tragedie în Peru. Un avion cu turiști europeni s-a prăbușit lângă Nazca. Toți cei aflați la bord au murit

Un avion de mici dimensiuni care transporta turiști europeni într-un zbor panoramic deasupra celebrelor Linii de la Nazca s-a prăbușit sâmbătă într-un câmp din...

Start pentru a doua șansă la Bacalaureat. Peste 33.000 de candidați intră în sesiunea din august

Cele mai multe înscrieri sunt pentru evaluarea competențelor de comunicare în limba română, unde vor participa peste 5.500 de candidațiPeste 33.000 de absolvenți s-au...

Tragedie în Peru. Un avion cu turiști europeni s-a prăbușit lângă Nazca. Toți cei aflați la bord au murit

Un avion de mici dimensiuni care transporta turiști europeni într-un zbor panoramic deasupra celebrelor Linii de la Nazca s-a prăbușit sâmbătă într-un câmp din...
Ultima oră
Pe aceeași temă