Ce te învață un job la care te gândești să renunți? De pildă, următoarele cinci lecții:
- Cum să gândești pozitiv
Dacă e un sfat pe care te-ai plictisit să-l tot auzi, e timpul să îl iei în serios. Oricât de puțin ți-ar plăcea ceea ce faci acum, altfel vei privi lucrurile mai târziu, când te vei fi instalat deja la un alt loc de muncă. Nu doar că vei descoperi cu surprindere că multe dintre abilitățile dobândite acum îți vor fi utile, dar te-ai putea trezi vorbind cu nostalgie despre experiența actuală. Ai observat cu cât haz povestesc actorii de la Hollywood despre primele lor joburi ca ospătari? De ce n-ai avea și tu anecdotele tale?
- Care îți sunt valorile
Oamenii nu părăsesc companiile, își părăsesc managerii, zice Victor Lipman în cartea sa, The Type B Manager. Nu este întotdeauna valabil, dar dacă te afli într-o astfel de situație, ceea ce ai putea învăța de aici este cum să devii chiar tu un manager bun, în viitor. Notează lucrurile legate de stilul de management care te nemulțumesc la actualul job și încearcă să nu faci aceleași greșeli mai târziu.
- Cum să investești în tine
Când planifici o schimbare de carieră, știi că e timpul pentru cursuri noi, dar și pentru alte mici investiții, cum ar fi o nouă geanta laptop sau programe pentru calculator care ți-ar putea fi utile.
- Cum să îți asumi greșelile
Oamenii fac greșeli indiferent cât de mult sau de puțin le place ceea ce fac. Nu vei putea evita orice greșeală, oricâte joburi ai schimba, dar ceea ce poți învăța încă de pe acum este cum să îți asumi deciziile și cum să cauți cele mai bune soluții.
- Cum să îți respecți angajamentele
Doar pentru că există nemulțumiri legate de jobul actual și ești deja în căutarea unui alt loc de muncă, nu înseamnă că trebuie să renunți de azi pe mâine la responsabilitățile pe care ți le-ai asumat. Continuă să fii același angajat dedicat, nu doar pentru că ai putea avea de așteptat până găsești jobul visat, ci și pentru că aceasta este atitudinea responsabilă, care lasă loc de bună ziua.