Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, se plange ca executantii care castigasera licitatiile pentru ramura sudica a Coridorului IV – toti din Grecia – au disparut dupa Jocurile Olimpice de la Atena. „Lucrurile merg foarte lent, trei ani durand doar pana sa organizezi licitatiile. De acest lucru s-a lovit si Dobre, numai ca el nu a stiut sa iasa in fata si sa spuna asta. Tronsoanele de drum ar fi trebuit facute pana acum. Numai ca o parte dintre acestea au fost castigate de firme grecesti care au murit in timpul Olimpiadei, pentru ca toate s-au imbulzit acolo. De exemplu, lucrarile la tronsonul Lugoj – Caransebes, care a fost adjudecat in august 2005 de firma Efklidi-Aegek, din Grecia, nu au inceput nici pana acum si trebuie sa reluam licitatia. Pe tronsonul Caransebes – Domasnea, constructorul Pantechniki SA, tot din Grecia, aceeasi situatie. Tronsonul Ciochiuta – Filiasi, constructorul JV Prodeftiki Atena, unde lucrarile erau estimate sa fie finalizate in octombrie 2007, dar grecii nu numai ca nu s-au apucat de lucru, insa firma a si disparut”.