Mi-a fost greu sa cred, la inceput, ca, intr-adevar, acest mare artist, inegalabilul Vladimir Zamfirescu, a carui privire de o candoare, si ea inegalabila, o stiu de cateva decenii neschimbata, implineste azi, maine 70 de ani. Unul dintre cei mai straluciti elevi ai lui Corneliu Baba, Zamfirescu este un artist discret, care se fereste de oferta publica zgomotoasa practicata de artisti, in general, neinsemnati.
In atelierul sau de pe Pangratti, el isi desavarseste opera, mediteaza la teme universale, desi, om, este atent, in afara acesteia, la agitatia cetatii. Este unul dintre marii profesori ai Universitatii de Arta, fiind venerat de studentii sai, asa cum fusese si ilustrul sau maestru candva.
Pentru 1 iunie, Vladimir Zamfirescu pregateste o mare expozitie la Cluj, in salile Muzeului de Arta de la Palatul Banffy, expozitie care se va deschide si la Bucuresti, la toamna. Am avut privilegiul sa pot vedea cateva lucrari care vor sta in centrul acestei expozitii, chiar in atelierul maestrului. Fara a evolua formal uluitor, fara schimbari de directie, Vladimir Zamfirescu este, totusi, pe un drum al sau, iar lucrarile de azi sunt distincte de cele de acum zece, douazeci de ani. Aceeasi tehnica a luminii, a culorii, care trimite gandul la carja, in cazul nostru, Rembrandt, acelasi fond intunecat uneori, luminos alteori, un ocru al sperantei, cum este un inger ciudat, deloc icoana. Vladimir Zamfirescu trateaza temele biblice, pe cele ale religiei crestine in modul sau personal, nu face din Isus icoana, si nici din Maica Domnului nu face icoana. El descopera, de pilda, in mitul lui Cain si Abel o alta Piet', o Piet' inversa, cum insusi o caracterizeaza: Cain salbaticul, invesmantat in rosu, cu trupul gol, un Isus abia schitat, al lui Abel, in brate. Privind aceasta lucrare de mari dimensiuni, ai clar impresia puternica pe care ti-o da prezenta, in apropiere, a capodoperei. Dar senzatia aceasta nu o ai numai aici, de asemenea in fata extraordinarei panze intitulate „Dansul Salomeei”, a celei cu titlul „Mozart si Salieri”, a lui „Don Quijote Ð Isus” sau a lui „Don Quijote Campeador”. Intreaga expozitie, pe care eu am vazut-o pe bucati, sugereaza o forta artistica si intelectuala rar intalnita.
Un eveniment in viata mea a fost ora in care am putut sa vad aceste ferestre deschise catre altceva. Vladimir Zamfirescu nu crede in avangarda dictata de forme, el este modern in forme care ar parea unora renascentiste. Si cum destule epoci ale vietii pe acest pamant au nevoie de o renastere, Vladimir Zamfirescu este un artist pe care ar fi trebuit sa-l inventam (dar am fi putut?; ma indoiesc) daca nu ne-ar fi fost trimis. La multi ani, Vladimir Zamfirescu!
