Miniștrii Apărării din Rusia și SUA au discutat vineri despre „reducerea riscului unei escaladări” în timpul unei convorbiri telefonice, anunță Moscova, după ce Washingtonul a anunțat desfășurarea punctuală de rachete cu rază lungă de acțiune în Germania, relatează AFP și Reuters, potrivit Agerpres.
În cadrul discuției dintre Andrei Belousov și Lloyd Austin, s-a discutat prevenirea amenințărilor la adresa securității și reducerea riscului de escaladare, conform unui comunicat al Ministerului rus al Apărării.
Rusia a inițiat această convorbire, a transmis Kremlinul.
Purtătoarea de cuvânt a Pentagonului, Sabrina Singh, a declarat că Austin a subliniat „importanța menținerii liniilor de comunicare” cu Moscova, în contextul conflictului din Ucraina și după summitul NATO de la Washington.
Casa Albă a anunțat miercuri că Statele Unite vor desfășura noi arme în Germania din 2026, cu o rază de acțiune mai mare decât sistemele actuale din Europa.
Cancelarul german Olaf Scholz a salutat decizia, considerând-o parte din strategia de descurajare și garanție pentru pace.
În contrast, Kremlinul a condamnat măsura, considerând-o un semnal al revenirii la „Războiul Rece”.