La alegerile din 9 iunie, PSD a obținut 34,74% dintre mandatele de primari. Pe locul secund s-a clasat PNL cu 29,07%, Alianţa Dreapta Unită pe locul 3 cu 6,28%, apoi AUR, cu 6,27%.
În urma alegerilor din 9 iunie, 23 iunie (pentru localitățile unde s-a înregistrat balotaj) și 7 iulie (pentru Costinești), în urma centralizării, la nivel național, a 100% dintre cele 3.186 de circumscripții electorale, Biroul Electoral Central (BEC) arată că numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne, a fost de 9.057.016.
Gradul de participare la vot este de 49,62%, iar numărul total al voturilor valabil exprimate este de 8.766.798, reprezentând 96,80% din numărul celor care s-au prezentat la urne. Astfel, PSD a fost votat de 3.045.816 de persoane (reprezentând 34,74%), PNL a fost votat de 2.548.478 de persoane (reprezentând 29,07 %), ADR a fost votată de 550.850 de persoane (reprezentând 6,28 %), AUR a fost votat de 549.306 (reprezentând 6,27%).
Acolo unde PNL și PSD au candidat împreună, ca alianță, au obținut 511.190 de voturi (reprezentând 5,83 %). De asemenea, UDMR a fost votată de 378.594 de persoane (reprezentând 4,32 %). Candidații independenți au fost votați de 325.471 de persoane, reprezentând 3,71 %. În ceea ce privește mandatele de primar, PSD a obținut 1.677 de mandate, PNL – 1.132 de mandate, UDMR a obținut 200 de mandate, candidații independenți au câștigat 43 de mandate, AUR a obținut 30 de mandate.
Alianța electorală PSD – PNL a obținut 29 de mandate, iar Alianța Dreapta Unită – 28 de mandate.
PSD are 24 de președinți de consilii județene, PNL – 11, UDMR – 4
Biroul Electoral Central a transmis numărătoarea finală a mandatelor de președinți de consilii județene, consilieri județeni și consilieri locali, în urma alegerilor locale din 9 iunie.
În privința alegerii consiliilor locale din 9 iunie 2024, în urma centralizării, la nivel național, a 100% dintre cele 3.186 de circumscripții electorale, numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.056.712.
Gradul de participare la vot a fost de 49.62 %, iar numărul total al voturilor valabil exprimate este de 8.703.230, reprezentând 96,10% din numărul celor care s-au prezentat la urne.
Live UPDATE Rezultatele alegerilor locale din România
Cetățenii României au votat, în ziua de 9 iunie 2024, pentru a-și alege noii primari, noii președinți de Consilii Județene, noii membri ai Consiliilor Locale și noii membri ai Consiliilor Județene.
În București s-a votat pentru primarul general, primarii celor șase sectoare, membrii Consiliului General și membrii celor șase Consilii Locale.
Secțiile de vot din România au fost deschise în ziua de 9 iunie între orele 7 – 22. În unele situații, din cauza aglomerației de la intrare, programul unor circumscripții a fost prelungit până la ora 23, pentru a permite accesul tuturor celor care încă doreau să voteze.
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat o prezenţă la urne, la nivel național, pentru alegerile locale, de 49,95 la sută, în urma voturilor exprimate de peste nouă milioane de cetățeni români. Prezența românilor la alegerile europene a fost mai ridicată decât la alegerile locale, întrucât pentru alegerile europene au putut vota și acei români care nu se aflau în localitatea de reședință.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!