18.9 C
București
joi, 12 septembrie 2024
AcasăInternaționalProfituri uriașe pentru oligarhii ruși: 11 miliarde de dolari din economia de...

Profituri uriașe pentru oligarhii ruși: 11 miliarde de dolari din economia de război

Acționarii marilor companii din Rusia au încasat de la societățile lor miliarde de dolari, sub formă de dividende

SUA și aliații săi au impus sancțiuni extinse Rusiei, ca reacție la invazia din Ucraina. Economia s-a ajustat însă, la noile condiții și a intrat într-o logică de război. Exportatorii ruși au găsit piețe alternative în China, India și alte state asiatice, notează Bloomberg.

Guvernul de la Moscova a cheltuit sume mari pentru industria militară, iar PIB-ul țării a crescut cu 5,4% în primul trimestru al acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Potrivit datelor furnizate de Bloomberg, oligarhii ruși au câștigat anul trecut și în primul trimestru al acestui an, peste 1.000 de miliarde de ruble, adică puțin peste 11 miliarde de dolari. Mulți dintre ei au legătură cu președintele Putin sau au fost sancționați din cauza războiului.

Vagit Alekperov, fost președinte al grupului petrolier Lukoil, a încasat dividende în valoare de aproximativ 186 de miliarde de ruble. Alekperov este sancționat de Marea Britanie și Australia, dar a scăpat până acum de sancțiunile impuse de SUA şi Uniunea Europeană.

Aleksei Mordașov, acționar majoritar la Severstal și Vladimir Lisin, acționar majoritar la Novolipetsk Steel, au primit dividende, în valoare de 148, respectiv 121 miliarde de ruble. Mordașov este vizat de sancțiuni impuse de SUA, Marea Britanie și UE, nu și Lisin.

Experții occidentali spun că economia Rusiei s-ar putea confrunta cu probleme serioase până în decembrie și la începutul anului viitor, iar guvernul de la Kremlin va fi nevoit să crească taxele. 

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Franța: Dreapta tradițională(Les Republicains) este gata să participe la guvernarea noului premier Michel Barnier

Deputaţii şi senatorii de dreapta Les Républicains (LR, Republicanii), care au revenit miercuri din vacanţa parlamentară, au dat oficial fiecare undă verde participării unor...

Rusia și China și-ar uni forțele dacă ar fi amenințate de SUA

Rusia a declarat miercuri că parteneriatul său cu China nu este îndreptat împotriva unor terţe ţări, dar că cele două puteri ar putea să-şi...

Ucraina vrea ca țările vecine NATO să doboare rachetele și dronele rusești din vestul ei

Ucraina le-a cerut miercuri ţărilor vecine membre NATO să doboare rachetele şi dronele ruseşti care vizează ţinte în regiunile sale din vest, potrivit tribune.net.ph. "Ruşii...
Ultima oră
Pe aceeași temă