6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSocialSorin Grindeanu: Nu este clar dacă e o îmbolnăvire în masă sau...

Sorin Grindeanu: Nu este clar dacă e o îmbolnăvire în masă sau o grevă la Tarom

În doar câteva ore de protest, compania a înregistrat pierderi de aproximativ 2.5 milioane de euro, sumă care ar fi fost suficientă pentru a acoperi majorările salariale pe un an întreg

Ministrul Transporturilor s-a pronunțat în privința protestului spontan de la Tarom. Într-o intervenție la Antena 3 CNN, Sorin Grindeanu a declarat că pasagerii trebuiau anunțați din timp, în așa fel încât să nu mai meargă la aeroporturi și să aștepte îmbarcarea în avioane.

„Nu știu dacă e o îmbolnăvire în masă în acest moment sau e o grevă. Dacă e o grevă, în adevăratul sens al cuvântului, este anunțată, oamenii nu mai vin în aeroport, trec de filtre, își predau bagajele, așteaptă la poarta de îmbarcare și cu 10 minute înainte, sunt anunțați că acea cursă e anulată. Aici e această împingere la maximum a situației”.

Piloților li s-au promis, luni, la negocierile cu Consiliul de Administrație, majorări salariale între 300 și 500 de euro, dar au refuzat. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că salariul unui pilot TAROM este între 3.000 și 5.000 de euro, dar poate ajunge cu sporuri și ore suplimentare, chiar la 7.000 de euro. O majorare de 1.500-2.000 de euro este exagerată, consideră ministrul Grindeanu.

 Astăzi, pierderile cauzate de această situație sunt, undeva la 2 milioane de euro, poate un pic peste, dacă toți cei care au cursele anulate cer despăgubiri și au tot dreptul să o facă.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor

„Au intrat în această stare, de „inapt de zbor” în jur de 30 de piloți, din 150 de piloți. Deci undeva la 20% din numărul total al piloților. Pot să vă spun că azi s-au făcut, de către cei de la TAROM, 10 angajări în personal. Sunt piloți noi, pentru că trebuie să-ți asiguri această rezervă de piloți. Eu înțeleg să ai revendicări, înțeleg că îți dorești să ai salarii mai bune și un drept pe care poți să-l negociezi cu cei care conduc această companie, dar înțeleg totodată să faci pașii în mod corect și în respect față de pasageri”, a mai spus ministrul Grindeanu.

Piloții TAROM au transmis un comunicat de presă, după protestului spontan declanșat luni, deghizat în incapacitate de muncă. Ei spun că mâncarea primită le pune sănătatea în pericol, uniformele sunt uzate, iar salariile sunt „neindexate din 2008.”

În doar câteva ore, Compania Tarom a înregistrat pierderi de circa 2,5 milioane de euro, sumă suficientă pentru a acoperi majorările salariale pe un an întreg, au mai declarat reprezentanții piloților Tarom.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Atracții turistice care-și închid porțile în 2025

Unele muzee, situri naturale și hoteluri și-au luat rămas bun pentru totdeauna în acest an, cum ar fi emblematicul club parizian Chez Michou Călătoria globală...

Interes major pentru Autostrada Litoralului: 11 companii în competiție pentru contractul de miliarde

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a subliniat că lucrările vor fi realizate la standarde europene, proiectul fiind finanțat din fonduri europene și de la bugetul...

Sorin Grindeanu anunță finalizarea și punerea în trafic a încă 250 km de drum de mare viteză în 2025

În prezent, România beneficiază de o rețea rutieră de mare viteză de 1.280 km Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că România continuă să accelereze...
Ultima oră
Pe aceeași temă