27.9 C
București
vineri, 7 august 2026
AcasăSpecialAmanare in procesul incompatibilitatilor

Amanare in procesul incompatibilitatilor

Procesul incompatibilitatii vicepresedintelui Consiliului Judetean Neamt, Valerica Fratila, a inceput joi, 2 martie, cu o amanare la Tribunalul Comercial Neamt, Sectia Contencios Administrativ. Valerica Fratila (seful filialei judetene a Partidului Conservator) a solicitat instantei sa suspende ordinul prefectului prin care s-a decis eliberarea lui din functia pe care o detinea in cadrul executivului CJ Neamt. In numai 5 minute instanta a decis amanarea pana pe data de 16 martie. Pana la data respectiva, conform spuselor judecatorului Nicolae Topliceanu, Valerica Fratila va trebui sa raspunda intampinarii depuse de Ilie Petre, juristul Prefecturii Neamt. In plus, completul de judecata a solicitat actele necesare emise de la Registrul Comertului, din care sa reiasa ca in perioada 23 iunie (atunci a fost numit Valerica Fratila, vicepresedinte al CJ Neamt) si 8 iulie (termenul pana la care trebuia sa renunte la afaceri) au fost respectate prevederile legale cu privire la incompatibilitate. In intampinarea depusa de juristul Ilie Petre, Prefectura face mentiunea ca si dupa perioada de 15 zile prevazuta de lege, in care Valerica Fratila trebuia sa renunte la afaceri, acesta mai figura ca administrator la doua firme. „O alta mentiune cuprinsa in intampinarea depusa de noi este cea legata de asigurarea conducerii CJ Neamt. Aceasta se poate realiza foarte bine si in conditiile din acest moment. Majoritatea hotararilor le iau consilierii in sedintele de plen, iar presedintele si vicepresedintii asigura ducerea la indeplinire”, a declarat Ilie Petre. Valerica Fratila a fost suspendat din functie dupa ce s-a constatat ca a infiintat o firma – SC Bucuria Copiilor SRL – la care era si administrator, pe 3 iunie 2005, adica in perioada de exercitare a mandatului. Pana pe 31.01.2006 – cand a fost consemnata retragerea sa din firma si numirea, in locul sau, a fiicei Ioana Nicoleta Fratila – a figurat ca asociat la firma mentionata, alaturi de Iosefina Bogdan. Activitatea firmei in cauza a fost intrerupta temporar pe 10 ianuarie 2006, data declarata a reluarii activitatii fiind 9 ianuarie 2009. Valerica Fratila mai era asociat la SC Valrodim Impex SRL – alaturi de aceeasi Iosefina Bogdan -, firma infiintata pe 23 aprilie 1991 si intrata in procedura de faliment, dar si la firma Matase Alpin Prod Alimen, societate in comandita simpla, infiintata pe 14 mai 1992 si aflata in dizolvare conform art. 30 din Legea 359/2004. In urma cu o saptamana, intr-un proces similar Dan Vasile Constantin nu a reusit sa determine instanta sa suspende ordinul prefectului care il demitea din functia de presedinte al Consiliului Judetean Neamt.

Cele mai citite

Nivelul scăzut al apei de pe fluviul Rin amenință să provoace o nouă lovitură economiei Germaniei

Scăderea nivelului apei pe marile fluvii din Germania, agravată de valurile de căldură și de secetă, alimentează temerile că transportul de mărfuri pe căile...

Studiu surprinzător: Ce meserii par să reducă riscul de Alzheimer. Cercetătorii au descoperit un posibil factor protector pentru creier

Un studiu amplu desfășurat în Statele Unite aduce în prim-plan o descoperire neașteptată: șoferii de taxi și ambulanță se numără printre profesioniștii cu cel...

USR și parlamentari PNL au sesizat CCR pe Legea Integrității. Jalonul din PNRR, în pericol

Parlamentari USR, alături de unii aleși PNL, au sesizat Curtea Constituțională în privința noii Legi a Integrității, contestând două amendamente adoptate de PSD și...
Ultima oră
Pe aceeași temă