-0.4 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăInternaționalVictorie zdrobitoare în Marea Britanie pentru Partidul Laburist

Victorie zdrobitoare în Marea Britanie pentru Partidul Laburist

În urma momentului în care Big Ben a anunțat ora 22.00 din data de 4 iulie 2024, votarea pentru noua putere s-a încheiat.

Laburiștii revin la putere după 14 ani.

După ce în campania de vot liderul laburiștilor, Keir Starmer, i-a îndemnat pe alegători să își „imagineze o Mare Britanie care avansează alături de un guvern laburist”, acesta a primit șansa din partea votanților de a demonstra ce poate să livreze populației.

Exit poll-ul arată că laburiștii vor obține 410 locuri, majoritate dominantă, dublu față de actualul mandat și mult peste conservatorii care au avut puterea din 2010 până anul acesta. Concurentul lui Keir Starmer, Rishi Sunak, va avea numai 131 din cele 650 de locuri ale Parlamentului.

După anunțarea victorioasă a liderului partidului laburist, acesta a susținut că:

În seara asta, oamenii din toată țara s-au pronunțat. Sunt pregătiți pentru schimbare. Este momentul să ne întoarcem la politică ca serviciu public.

Keir Starmer

Acesta mai declară și faptul că:

Schimbarea începe chiar aici pentru că aceasta este democrația ta, comunitatea ta, viitorul tău. Voi ați votat. De acum noi trebuie să livrăm.

Keir Starmer

În scurt timp, liderul laburist va fi primit de regele Charles care îi va încredința mandatul de a forma Guvernul.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă