6 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăInternaționalOlaf Scholz își încurajează partidul "să-şi revină" după alegerile europarlamentare

Olaf Scholz își încurajează partidul „să-şi revină” după alegerile europarlamentare

Cancelarul german Olaf Scholz, al cărui Partid Social-Democrat a suferit o înfrângere istorică la alegerile pentru Parlamentul European, şi-a invitat sâmbătă coaliţia – subminată de dispute interne – „să-şi revină”, declarându-se totodată convins că va putea candida pentru un al doilea mandat în funcţie în 2025, transmite France Presse.

El a admis că alianţa inedită pe care partidul său o formează cu Verzii şi Partidul Liberal îşi afişează prea mult dezacordurile.

„Cred că este una din criticile pe deplin justificate ale multor cetăţeni că se discută prea mult”, a spus el.

„Trebuie să ne revenim şi să fim uniţi astfel încât să ajungem la acorduri”, a adăugat cancelarul german.

„Cetăţenii au dreptul să ceară ca lucrurile să se schimbe”, a declarat el cu privire la acelaşi subiect pe canalul public ARD.

Aflat la putere de la sfârşitul anului 2021, acest guvern a fost marcat de disensiuni în numeroase probleme, de la politica energetică la măsuri privind schimbările climatice, trecând prin cheltuielile bugetare.

Cele trei partide ale coaliţiei au suferit o înfrângere severă în cursul alegerilor pentru Parlamentul European de duminica trecută, SPD-ul lui Olaf Scholz obţinând cel mai slab scor la un scrutin naţional din 1949.

În faţa acestui rezultat dezamăgitor, criticile la adresa lui Olaf Scholz se înmulţesc în cadrul partidului său.

Cancelarul a afirmat totuşi sâmbătă pe posturile de televiziune ZDF şi ARD că este „sigur” că va fi viitorul candidat al SPD la funcţia de şef al guvernului după alegerile legislative preconizate pentru toamna anului 2025.

Pe termen scurt, un nou test aşteaptă coaliţia care trebuie să se pună de acord până la începutul lunii iulie asupra bugetului pe anul 2025.

Ministrul de finanţe din Partidul Liberal se opune oricărei excepţii la regulile care limitează îndatorarea, precum şi la eventualele creşteri de impozite. Dimpotrivă, SPD şi Verzii se opun tăierilor de fonduri în domeniul social şi pentru protecţia climatului. Alt punct de dezbatere vizează creşterea mijloacelor alocate armatei germane.

Olaf Scholz dezaprobă condițiile impuse de Putin pentru pace în Ucraina

Cancelarul german Olaf Scholz a denunţat sâmbăta condiţiile impuse de preşedintele rus Vladimir Putin pentru a negocia cu Ucraina, spunând că acestea echivalează cu “dictarea” păcii, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.

“Ceea ce avem noi nevoie nu este o pace dictată, ci o pace justă şi echitabilă care să ţină cont de integritatea şi suveranitatea Ucrainei”, a declarat şeful guvernului german într-un interviu pentru canalul public ARD, în marja summitului G7 din Italia.

“Ceea ce propune el, este ca în cele din urmă să înscrie un raid imperialist în texte”, a criticat cancelarul german care participă în acest week-end în Elveţia la o conferinţă internaţională privind pacea în Ucraina, la care vor fi prezenţi zeci de şefi de stat şi de guvern, însă fără prezenţa Rusiei.

Olaf Scholz a descris acest summit drept “un prim pas important”.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

România, codașă la salarii nete în regiune: Angajații rămân cu mai puțini bani „în mână”

Deși România are taxe pe muncă aparent mai mici decât alte țări din regiune, angajații rămân cu cea mai mică sumă netă din cinci...

Rusia ar planifica divizarea Ucrainei în trei regiuni

Surse din serviciile de informații ucrainene susțin că Rusia ar avea un plan pentru divizarea Ucrainei în trei regiuni distincte, însă informația nu a...

România va relua producția internă de uraniu pentru consumul nuclear

Reînceperea activităților de exploatare a uraniului este esențială pentru consolidarea ciclului combustibilului nuclear al României Guvernul a aprobat strategia energetică a României pentru perioada 2025-2035,...
Ultima oră
Pe aceeași temă