3.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăCu trei zile înainte de alegeri, Guvernul majorează salariul minim brut la...

Cu trei zile înainte de alegeri, Guvernul majorează salariul minim brut la 3.700 de lei. Capcana din această majorare

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, în şedinţa Executivului, că va creşte de la 1 iulie salariul minim de la 3300 la 3700 de lei lunar. Şeful Executivului a mai spus că a aprobat majorarea de la 200 de lei la 300 de lei a sumei lunare neimpozitate, astfel că angajaţii primesc în plus 284 de lei pe lună. Această majorare vine cu trei zile înainte de alegerile locale și europarlamentare și ar putea lăsa de fapt angajații fără bonuri de masă.

Premierul Marcel Ciolacu, președinte al PSD, pare că a vrut să facă un cadou angajaților înainte de alegeri și să forțeze majorarea salariului, făcută pe repede înainte. De această măsură beneficiază 1,87 milioane de angajați.

”Cea mai aşteptată decizie este creşterea salariului minim de la 3300 la 3700 de lei lunar, de la 1 iulie. Este o măsură agreată cu partenerii de dialog social, de care beneficiază peste 1,8 milioane de angajaţi din România”, a spus premierul în şedinţa de Guvern.

Majorarea salariului poate fi făcută până pe 15 noiembrie

”Majorarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată presupune o apropiere a remuneraţiei de nivelul cerut de Directiva UE 2022/2041 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană. În plus, din experienţa anilor trecuţi, creşterea salariului minim a adus şi o creştere pe verticală a majorităţii salariilor, nu doar pentru cele minime”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Potrivit datelor transmise de oficialii ministerului, tariful orar va fi de 22,024 lei/oră pentru un program normal de lucru în medie de 168 ore/lună.

Valoare netă majorată a salariului minim brut pe ţară este de 2.363 lei, pentru o deducere de 300 lei, majorarea pe net fiind de 284 lei.

”În România beneficiază în prezent de salariul minim brut garantat în plată aproximativ 760.000 de salariaţi, respectiv în jur de 14% din numărul total de salariaţi activi. De majorarea salariului de bază minim la 3.700 de lei vor beneficia 1.871.266 de salariaţi. Aceasta nu se aplică salariaţilor din agricultură şi industria alimentară, pentru aceste categorii aplicându-se prevederile legale în vigoare”, au mai transmis reprezentanţii Ministerului Muncii.

Faptul că de la 1 iulie cresc atât salariul minim brut, cât și suma netaxabilă, fără să fie majorat și plafonul de 4.000 de lei până la care angajatorii pot oferi bonuri de masă, sporuri sau alte beneficii, înseamnă că angajații pot rămâne fără tichete.

„Aceste calcule se fac la nivelul Ministerului Finanțelor, de unde avem și o primă reacție în urma unei discuții prealabile acestui briefing în care s-a specificat foarte clar că nu există nicio prevedere care să intervină în raportul dintre angajat și angajator. Se vor face probabil pe fiecare firmă calcule și se va applica probabil scenariul care va fi mutual avantajos, atât pentru angajat cât și pentru angajator”, a spus Mihai Constantin.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a vorbit din nou despre posibilitatea unor eventuale modificări legislative până la 1 iulie.

„Guvernul nu poate stabili decât reguli generale privind piața muncii și piața muncii insăși își va autoregla parametrii în funcție de deciziile luate de autorități. În motivarea acestor acte normative este specificat că ele sunt rezultatul unui dialog social care a avut loc în prealabil prin Consiliul Național Tripartit (CNT), atât cu sindicatele, cât și cu patronatele.Aceste prevederi se aplică de la 1 iulie, ceea ce oferă un răgaz acestui dialog și unor eventuale ajustări”, a precizat Mihai Constantin.

În concluzie, Guvernul a urgentat majorarea salariului minim conform Directivei europene a vrut să facă un cadou angajaților înainte de alegeri, însă dacă ne gândim cei 300 de lei neimpozabili sunt de fapt mai răi decât faptul că ar fi putut lăsa varianta să nu fie impozitați banii și angajatorii să nu apeleze la varianta în care să le taie bonurile de masă sau alte facilități.

Mai mult, în Coaliție au fost tensiuni pe tema majorării salariului minim la nivel european, făcută pe repede înainte. Liberalii ar fi vrut să discute cu mediul de afaceri și să lase răgaz companiilor pentru a se calcula cu banii.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că niciun român nu-și va face bagajul să plece din țară”

Elena Lasconi, reprezentanta USR în cursa pentru alegerile prezidențiale, și-a exprimat votul la Colegiul Tehnic din București. După ieșirea de la urne, Elena Lasconi, candidata...

Cristian Popescu Piedone, amendat pentru reclamație nefondată la o secție de votare

Cristian Popescu Piedone, fost primar al Sectorului 5 și candidat PSD Giurgiu la Senat, a primit o amendă de 2.000 de lei după ce...

Acord istoric la COP29: 300 de miliarde de dolari anual pentru combaterea schimbărilor climatice în țările în dezvoltare

La cea de-a 29-a Conferință a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice, a fost adoptat un acord semnificativ. Acesta impune țărilor dezvoltate să aloce...
Ultima oră
Pe aceeași temă