7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăInternaționalFranța a adoptat o lege împotriva ingerințelor străine

Franța a adoptat o lege împotriva ingerințelor străine

Deputaţii francezi au adoptat definitiv miercuri o lege pentru a consolida arsenalul legislativ împotriva ingerinţelor străine, într-un moment de tensiuni crescând pe fondul războaielor în Ucraina şi în Fâşia Gaza, potrivit France Presse, preluat de cotidianul.ro.

Cu patru zile înaintea alegerilor europene din 9 iunie, proiectul de lege din partea partidului Renaissance (RE, Renaşterea, majoritatea prezidenţială) a fost adoptat de Adunarea Naţională (camera inferioară) cu 138 de voturi pentru şi 10 împotrivă.

Proiectul de lege prevede în special să creeze un registru naţional de influenţă, o procedură de îngheţare a activelor financiare şi să consolideze, cu titlu experimental, această luptă printr-o supraveghere algoritmică rezervată în prezent combaterii terorismului.

„Adoptarea acestui text oferă arme eficiente serviciilor noastre de informaţii pentru a-i face faţă”, a salutat într-un comunicat deputatul Sacha Houlie.

„Este crucial să fie întărit arsenalul nostru”, a declarat ministrul delegat al comerţului exterior, Franck Riester, evocând o „democraţie atacată din interior ca şi din exterior”.

Mai multe cazuri recente a zguduit Franţa pe fondul suspiciunilor de manipulare din străinătate, precum stelele lui David pictate pe ziduri în regiunea pariziană, mâini roşii pe memorialul dedicat Holocaustului din Paris şi „sicriele false” depuse sub Turnul Eiffel.

Moscova este suspectată că s-ar afla în spatele acestor acţiuni de destabilizare.

Georgia: Mii de manifestanți din nou în stradă contra unui proiect de lege controversat privind „ influența străină”

Mii de manifestanţi au ieşit în stradă miercuri seară în Georgia pentru a protesta contra proiectului de lege controversat privind ”influenţa străină”, adoptat în a doua lectură de parlament în pofida mobilizării masive a opozanţilor săi în ultimele săptămâni, transmite France Presse, potrivit agerpres.ro.

Mărul discordiei îl constituie o lege, similară celei din Rusia, care clasifică ONG-urile ce primesc fonduri din străinătate drept agenţi străini.

Deputaţii georgieni au votat miercuri cu 83 de voturi pentru şi 23 voturi contra textului pe care partidul aflat la putere, Visul Georgian, doreşte să îl vadă adoptat definitiv până la jumătatea acestei luni. Textul are nevoie şi de votul în a treia lectură. Preşedinta ţării Salome Zurabişvili, care este în conflict cu partidul aflat la putere, ar urma să se opună prin veto.

Dacă legea va fi adoptată, atunci orice ONG sau organizaţie media ce primeşte din străinătate cel puţin 20% din finanţarea sa va fi obligată să se înregistreze ca ”organizaţie ce urmăreşte interesele unei puteri străine”.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Criza apei în SUA: Schimbările climatice și lipsa de personal specializat agravează situația

Statele Unite se confruntă cu o amenințare iminentă asupra aprovizionării cu apă potabilă, cauzată de efectele schimbărilor climatice și de infrastructura învechită. Pe lângă acestea,...

Guvernul Ciolacu nou învestit a dat prima OUG. Ce măsuri prevede la nivelul administraţiei publice centrale

Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni seara, Ordonanţa de urgenţă privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale, care transpune în legislaţie...

Spectacol cosmic: O sondă NASA va survola Soarele, în Ajun de Crăciun, la o distanță record

Această apropiere extraordinară de Soare face parte din misiunea sondei de a studia atmosfera solară Sonda spațială Parker, dezvoltată de NASA, atinge pe 24 decembrie,...
Ultima oră
Pe aceeași temă