Parlamentul Sloveniei a votat un decret de recunoaştere a statului Palestina, prin decizia în forţă a coaliţiei de guvernământ care a respins o moţiune a opoziţiei.
Decretul a fost aprobat cu 52 de voturi din 90, opoziţia boicotând sesiunea.
Slovenia anunţase joia trecută că va recunoaşte formal Palestina ca stat independent, în urma unei decizii luate de guvernul de centru-stânga al premierului Robert Golob.
Slovenia se alătură astfel altor trei ţări europene, Spania, Irlanda şi Norvegia, care săptămâna trecută au recunoscut Palestina ca stat independent, provocând furia Israelului, ce şi-a retras ambasadorii din aceste state.
Premierul Robert Golob, care conduce o coaliţie formată din partidul său liberal şi două partide social-democrate, consideră că această recunoaştere „transmite un mesaj de pace”. „Noi considerăm că a sosit momentul pentru lumea întreagă să-şi unească eforturile în vederea unei soluţii a două state care să aducă pacea în Orientul Mijlociu”, a argumentat şeful guvernului.
În prezent, 143 din cele 193 de state membre ale ONU au recunoscut Palestina ca stat. Dintre acestea, zece sunt state membre ale UE, respectiv ţările europene care au luat această decizie în perioada comunistă, Bulgaria, Republica Cehă, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria, plus Cipru, Suedia, Spania şi Irlanda, amintește Agerpres.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!