4.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăPoliticăEugen Tomac dezvăluie abuzul făcut de Austria în privința aderării României la...

Eugen Tomac dezvăluie abuzul făcut de Austria în privința aderării României la Schengen

Marți, pe 28 mai, europarlamentarul Eugen Tomac a scris pe rețelele de socializare că a primit o scrisoare în care Austria este atacată pe tema spațiului Schengen. Iată ce spune aceasta, potrivit capital.ro.

Eugen Tomac a primit o scrisoare care dezvăluie „abuzul evident” făcut de Austria
Europarlamentarul Eugen Tomac critică din nou Austria pe tema spațiului Schengen. Președintele PMP afirmă că a primit o scrisoare de la Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, care menționează că România dispune de un sistem de gestionare a frontierelor de înaltă calitate.

„Poziție de ultimă oră a Comisiei Europene: România are un sistem de gestionare a frontierelor de înaltă calitate.

Prin urmare, votul Austriei din 8 decembrie 2022a fost un abuz evident pentru care Nehammer trebuie să plătească!”, a scris el pe Facebook.

Potrivit lui Tomac, invocarea absurdă a problemelor legate de migrație nu are nicio legătură cu România și că această retorică ar trebui să înceteze.

El menționează că Ylva Johansson, Comisarul European pentru Afaceri Interne, declarat în mod clar, într-o scrisoare de răspuns primită astăzi, că țara noastră dispune de un mecanism de supraveghere a frontierelor performant.

Cu alte cuvinte, spune europarlamentarul, România protejează frontierele externe ale UE, în timp ce noi înșine suntem ținuți în afara spațiului Schengen. Se menționează că deschiderea frontierelor aeriene și maritime nu poate fi considerată un succes, așa cum este prezentată de stânga comasată.

Acest lucru ar trebui să îl transmită Partidul Național Liberal și Partidul Social Democrat, care formează acum coaliția de guvernare, românilor care stau ore în șir la cozile din vămi, mai afirmă Tomac.

„Atunci când au avut cu adevărat șansa să reacționeze, să apere dreptul a peste 20 de milioane de români, au tăcut. Iar astăzi îi mint pe români cu victorii false.

Procesul pe care l-am inițiat împotriva Consiliului UE la Curtea de Justiție a Uniunii Europene reprezintă singura şansă pentru a face dreptate românilor şi pentru a ne asigura că Austria va plăti scump pentru abuzul comis”, a conchis acesta.

Aderarea României la spațiul Schengen, una din prioritățile președinției maghiare a CE
Amintim că ministrul ungar al Afacerilor Externe, Péter Szijjártó, a comunicat că una dintre prioritățile importante ale președinției ungare a Consiliului Uniunii Europene este aderarea României la Spațiul Schengen.

El a menționat că Ungaria va depune toate eforturile posibile pentru realizarea acestui obiectiv.

Ministrul Péter Szijjártó a subliniat că unul dintre obiectivele majore ale președinției ungare a Consiliului Uniunii Europene este aderarea României la zona Schengen. El a adăugat că acest lucru este în interesul național al Ungariei și al întregii națiuni.

El a subliniat că există 10 puncte de trecere a frontierei între România și Ungaria care pot fi utilizate doar o dată pe săptămână de cetățenii celor două țări. Aceasta se întâmplă din cauza faptului că România nu este încă membră a spațiului Schengen.

Eugen Tomac: Ar fi o eroare ca România să accepte aderarea la Schengen în etape!

Eurodeputatul Partidului Mișcarea Populară (PMP) Eugen Tomac susține că ar fi “o mare eroare” ca România să accepte aderarea la spaţiul Schengen în trepte, mai întâi cu aeroporturile, apoi cu graniţele terestre, susţinând că abordarea Austriei în relaţia cu ţara noastră şi Bulgaria este “destul de riscantă şi neserioasă”.

“Trebuie să subliniem că există o schimbare de abordare, însă este o abordare destul de riscantă şi destul de neserioasă a Austriei în relaţia cu România şi Bulgaria dintr-un motiv foarte simplu, pentru că deşi este singurul stat din UE care a rămas în această logică de blocaj în ceea ce priveşte intrarea noastră în spaţiul Schengen, totuşi încearcă să prezinte această evoluţie nouă ca pe un mare avantaj pe care ni-l face nouă. Or, eu cred că trebuie să nu cădem în această capcană, pentru că am văzut cu cât festivism primul-ministru şi alţi lideri politici s-au grăbit să ridice în slăvi Viena, pentru o chestiune care nu schimbă cu nimic deocamdată regula jocului dintr-un motiv foarte simplu – pentru că Tratatele UE şi Acordul Schengen sunt destul de clare şi spun că, atunci când îndeplineşti criteriile, trebuie să fii invitat în spaţiul Schengen”, a declarat Tomac, la RFI.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Referendum în București: Care sunt cele trei întrebări esențiale la care ar trebui să răspundă locuitorii Capitalei

Pe 24 noiembrie, bucureștenii votează nu doar pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, ci și la referendumul inițiat de primarul general Nicușor Dan. Cele trei...

Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie al cărei președinte să muncească pentru țară

Președintele PSD a adăugat că a votat și pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială Marcel Ciolacu a declarat, la ieșirea din secția de votare că...

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Pe buletinul de vot sunt înscriși 14 candidați, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată corect Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă