31.5 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăSportTenisSorana Cîrstea, OUT de la Roland Garros. România a rămas cu două...

Sorana Cîrstea, OUT de la Roland Garros. România a rămas cu două jucătoare pe tabloul de simplu

Tenismena română Sorana Cîrstea a părăsit turneul de Grand Slam de la Roland Garros încă din primul tur, după ce a fost învinsă în trei seturi de rusoaica Ana Blinkova, cu scorul de 6-3, 3-6, 7-6 (10/5). În acest moment, singurele reprezentante ale României pe tabloul de simplu sunt Irina Begu și Ana Bogdan.

Cap de serie numărul 28, Cîrstea s-a înclinat după două ore şi jumătate, pierzând ultimele şase puncte ale meciului, după ce a avut 5-4 în tiebreak.

Românca a încheiat cu 3 aşi şi 3 duble greşeşli, iar Blinkova (25 ani, 55 WTA) a comis 6 duble greşeli. Cîrstea a fost superioară la capitolul winners, cu 47-29, dar a făcut şi mai multe erori neforţate, 42-21.

Cîrstea, care a pierdut pentru al doilea an consecutiv în runda inaugurală a turneului parizian, s-a ales cu un cec de 73.000 de euro şi 10 puncte WTA. Cel mai bun rezultat al Soranei la Roland Gareos rămâne sfertul de finală din 2009.

România a rămas cu două jucătoare pe tabloul de simplu de la Roland Garros. Jaqueline Cristian a pierdut cu 4-6, 5-7 în fața Jelenei Ostapenko, în timp ce Irina Begu și Ana Bogdan și-au asigurat biletele pentru runda secundă după victorii în minimum de seturi împotriva Juliei Riera și Elsa Jacquemot.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Bursele europene au închis pe creștere, impulsionate de sectorul bunurilor de uz casnic și de câștigurile din Asia-Pacific

Bursele europene au încheiat sesiunea de tranzacționare în creștere, susținute de acțiunile producătorilor de bunuri de uz casnic și de câștigurile înregistrate pe piețele...

România, tot mai aproape de eliminarea vizelor pentru SUA: rata de respingere a cererilor de viză scade sub 3%

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat recent că România a atins un prag esențial pentru admiterea în programul Visa Waiver al Statelor Unite, subliniind că...

Irlanda amendează Meta cu 91 de milioane de euro pentru o încălcare a datelor din UEDublin, IRL – 27 septembrie 2024, ora 11:51

Un regulator irlandez care ajută la supravegherea protecției datelor în Uniunea Europeană a anunțat vineri că a amendat Meta, compania deținătoare a Facebook, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă