16.7 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiValeriu Binig, noul director al departamentului reglementări şi antitrust Enel România

Valeriu Binig, noul director al departamentului reglementări şi antitrust Enel România

”Enel România l-a numit pe Valeriu Binig în funcţia de director al departamentului reglementări şi antitrust, în timp ce Claudia Brânduş, care a coordonat anterior activităţile de reglementare, s-a alăturat departamentului de afaceri europene al grupului Enel, din Bruxelles”, se arată în comunicat.

Valeriu Binig este unul dintre cei mai importanţi experţi ai pieţei locale de energie din România, având peste 32 de ani de experienţă profesională în sectorul energetic, timp în care a ocupat diferite funcţii, de la cele de natură tehnică şi academică, la consultanţă pentru activităţi de fuziuni şi achiziţii sau de atragere de finanţări.

”A activat ca inginer responsabil cu partea operaţională în producţia de electricitate, proiectant, cercetător, lector, coordonator de programe Phare, coordonator de programe în cadrul Delegaţiei Comisiei Europene, manager de vârf în companii de utilităţi, administrator şi consultant pentru sectorul energiei pe segmentul serviciilor de consultanţă financiară şi activităţilor de investment banking”, se arată în comunicat.

În noua sa funcţie, Valeriu Binig va coordona o echipă al cărei obiectiv principal constă în definirea, reprezentarea şi promovarea poziţiei companiei cu privire la aspecte de reglementare şi prevederile legislative privind concurenţa. 

Înainte de a se alătura Enel România, Valeriu Binig a deţinut funcţii superioare de management în companii de consultanţă cum ar fi EY România sau Deloitte România, şi a ocupat o pozitie de director în cadrul unei echipe de investment banking si de gestiune a unui fond de investiţii.

”Acesta a fost co-preşedinte al Comitetului pentru Energie şi Mediu al Amcham România (2013 – 2017), membru al consiliului director al AmCham România (2013-2014); preşedinte al grupului pentru energie al Coaliţei pentru Dezvoltarea României (2015, 2017) şi partener în procesul de dezvoltare a strategiei naţionale de energie – modelare cantitativă (2016). În prezent, face parte din consiliul consultativ al Energy Policy Group”, se arată în comunicat.

În acelaşi timp, Claudia Brânduş se alătură departamentului de afaceri europene al grupului Enel de la Bruxelles, pentru a promova poziţia, strategia şi priorităţile companiei la nivelul Uniunii Europene (UE), pentru ţările unde Enel este prezent, cu excepţia Italiei şi a regiunii iberice.

”Astfel, Claudia Brânduş va fi responsabilă de relaţiile instituţionale cu factorii de decizie din instituţiile europene, dar şi de monitorizarea şi analizarea politicilor europene, cum ar fi politica energetică, schimbările climatice şi politica de mediu, cercetarea şi inovarea, politica în domeniul concurenţei: antitrust, ajutoare de stat şi fuziuni”, se arată în comunicat.

Claudia Brânduş s-a alăturat echipei Enel în 2007, ca avocat pentru noile proiecte din România, devenind director juridic al Enel Green Power România în anul 2009, atunci când Enel Green Power a fost înfiinţată ca entitate dedicată dezvoltării şi operării activelor de energie regenerabilă în cadrul Grupului Enel.

Cele mai citite

Peste 7.000 de kilograme de carne de miel cu prețul începând de la 34,99 lei/ kg vor fi livrate online de Freshful

Sărbătorile sunt un prilej perfect pentru a petrece timp în familie, iar preparatele tradiționale sunt la mare căutare. Rețetele de ciorbă de miel, tocăniță...

Estonia acuză Rusia de un “atac hibrid”. O companie aeriană îşi suspendă timp de o lună zborurile

Finnair, compania aeriană finlandeză, a declarat că va suspenda temporar, timp de o lună, zborurile către orașul eston Tartu din cauza interferențelor semnalului GPS....

Incendiu puternic în nordul Capitalei. 20 de persoane au fost evacuate

Un incendiu violent a izbucnit în nordul Capitalei, cartierul Aviației, la un bloc aflat în construcție. Fumul dens este vizibil de la kilometri distanță,...
Ultima oră
Pe aceeași temă