Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat și a fost transportat la un spital.
UPDATE: Starea premierului Slovaciei este gravă. El a fost internat la un spital din provincie, din orașul Banská Bystrica, și este operat de urgență, pentru că ar fi durat prea mult timp până ca elicopterul care-l transporta pe premier să poată ateriza în capitala Slovaciei, Bratislava.
„R. Fico a fost împușcat de mai multe ori și în prezent viața sa este în pericol. În acest moment este transportat cu elicopterul la Banská Bystrica, deoarece ar dura prea mult timp pentru a ajunge la Bratislava, având în vedere necesitatea unei intervenții rapide. Următoarele ore vor fi decisive”, precizează o postare afișată pe pagina de facebook a premierului Slovaciei.
–––––––––
Un bărbat, considerat a fi autorul agresiunii, a fost reținut de forțele de ordine.
Atacul a avut loc imediat după ce premierul Fico participase la o reuniune a guvernului pe care-l conduce, într-un oraș aflat departe de Bratislava. Premierul a ieșit în fața clădirii, s-a apropiat de mulțime și în acel moment s-a tras asupra lui. Cel puțin două gloanțe l-ar fi nimerit pe premier. El a căzut, apoi a fost ridicat de agenții de pază și urcat într-un autovehicul.
Robert Fico (60 de ani), de profesie jurist, este un politician naționalist și pro-rus, care se pronunță împotriva sprijinului pentru Ucraina. Fico este acum la cel de-al patrulea mandat de prim-ministru. Mandatul actual a început în anul 2023.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!