27.9 C
București
marți, 7 iulie 2026
AcasăInternaționalNegociatorii Hamas sunt la Cairo pentru un armistițiu. Acolo se află și...

Negociatorii Hamas sunt la Cairo pentru un armistițiu. Acolo se află și directorul CIA

Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuții privind încetarea focului în Fâșia Gaza. Directorul CIA a ajuns și el la Cairo, relatează surse egiptene, preluat de stiripesurse.ro.

Negociatorii Hamas au sosit sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuțiilor privind un posibil armistițiu în Gaza, care ar însemna întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat pentru Reuters un oficial Hamas. Directorul CIA este și el acolo pentru discuții privind acest subiect, relatează Reuters.

Un oficial palestinian, care este apropiat de acțiunile de mediere a păcii în Gaza, a arătat un optimism prudent. „Lucrurile arată mai bine de data aceasta, dar dacă un acord este la îndemână va depinde de faptul dacă Israelul a oferit ceea ce este necesar pentru ca acest lucru să se întâmple”, a spus acesta, potrivit sursei citate de Mediafax.

Delegația Hamas a sosit de la sediul mișcării palestiniene din Qatar, țară care, împreună cu Egiptul, a încercat să medieze o încetare a focului în Gaza. Washingtonul, deși a evitat în mod oficial Hamas, i-a cerut acestuia să încheie un acord.

Semnalând un posibil progres al tratativelor, Hamas a declarat vineri că va veni la Cairo într-un „spirit pozitiv” după ce va studia ultima propunere de acord, din care puține elemente au fost făcute publice. Israelul a declarat anterior că este deschis la noile condiții.

Surse egiptene au declarat că William Burns, directorul Agenției Centrale de Informații a SUA, a sosit vineri la Cairo. Acesta a fost implicat în rundele anterioare de negocieri pentru armistițiu, iar Washingtonul a arătat că ar putea exista progrese de această dată. CIA nu a comentat pe seama acestui subiect.

Directorul CIA se află la Cairo pentru întâlniri privind conflictul din Gaza

Directorul CIA, William Burns, a sosit în capitala egipteană Cairo pentru întâlniri pe tema conflictului din Gaza, potrivit unor surse de la aeroportul din Cairo, scrie Reuters.

Egiptul, alături de Qatar și Statele Unite, a condus eforturile de mediere între Israel și Hamas pentru a intermedia un acord de încetare a focului și de eliberare a ostaticilor din Gaza.

CIA a refuzat să comenteze, reflectând politica sa de a nu dezvălui călătoriile directorului.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Rădoi face prima mutare la Gaziantep! Fostul jucător din SuperLiga a spus „da”

Mirel Rădoi este foarte aproape de primul transfer de la preluarea lui Gaziantep, iar alegerea sa este Ulrich Meleke, fotbalist cu experiență în SuperLiga...

Mauricio Pochettino nu caută scuze! Mesaj clar despre viitorul său după eliminarea SUA

Mauricio Pochettino a recunoscut superioritatea Belgiei după eliminarea Statelor Unite de la Campionatul Mondial și a vorbit despre posibilitatea de a rămâne selecționerul echipei.Statele...

Ostapenko a aprins din nou spiritele! Adversara a refuzat să-i strângă mâna după un final incendiar

Jelena Ostapenko și Laura Siegemund au fost protagonistele unui nou moment tensionat la Wimbledon, după un sfert de finală de dublu mixt încheiat cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă