7.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSportTenisSimona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să...

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai.

„Din nefericire, corpul meu are nevoie de mai mult timp pentru a fi pregătit şi am luat decizia dificilă de a nu juca la Madrid. Este greu, pentru că doream să revin cât mai repede în circuit, dar experienţa îmi spune să nu mă grăbesc. Mulţumesc @MutuaMadridOpen, pentru că mi-a oferit şi un wild card, şi fanilor mei”, a scris Halep pe platforma X (fostă Twitter).

Halep anunţase pe 3 aprilie că a primit un wild card pentru turneul de la Madrid, pe care l-a câştigat în 2016 şi 2017. Ea a jucat şi alte două finale în capitala Spaniei, în 2014 şi 2019.

Acesta este al doilea turneu WTA de la care Simona Halep se retrage, după ce săptămâna trecută declarase forfait și pentru întrecerea de categorie 125 de la Oeiras, din Portugalia.

Simona Halep a revenit în circuitul de tenis feminin pe 20 martie, când a fost învinsă de Paula Badosa, cu 1-6, 6-4, 6-3, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Miami.

În prezent, Halep ocupă locul 1.146 în clasamentul WTA, cu 10 puncte.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

Călin Georgescu și enigma sondajelor: cele patru explicații care l-au ținut în umbră

Casa de sondare care a prognozat-o pe Elena Lasconi în turul al doilea al prezidențialelor are câteva repere Călin Georgescu, candidatul independent care a...

Rezultate provizorii ale alegerilor prezidențiale, turul 1: Călin Georgescu conduce, Elena Lasconi pe locul doi

Cu peste 99% dintre secțiile de votare raportate, candidatul independent Călin Georgescu conduce detașat în rezultatele parțiale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), acumulând...
Ultima oră
Pe aceeași temă