11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCapturile de ţigarete de contrabandă au crescut cu 50% în primul trimestru...

Capturile de ţigarete de contrabandă au crescut cu 50% în primul trimestru al acestui an

Valoarea totală pe piaţa neagră a ţigaretelor confiscate în primele trei luni ale anului de către autorităţile române se ridică la peste 18 de milioane de lei.

Totuşi, chiar şi în aceste condiţii, piaţa neagră a continuat să crească, potrivit directorului juridic şi relaţii publice în cadrul British American Tobacco România, Ileana Dumitru.

”În ciuda faptului că autorităţile de la frontieră au reuşit să crească cu 50% valoarea capturilor de ţigarete faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, piaţa neagră a continuat să crească. Consumul mare de ţigarete de contrabandă nu poate fi combătut decât prin măsuri ferme atât la graniţă cât şi în punctele de vânzare din interiorul ţării. În caz contrar, având în vedere creşterea bruscă recentă a accizei, unii consumatori vor alege în continuare produsele de pe piaţa neagră, la jumătate de preţ dar nesupuse niciunui control de calitate”, a declarat Ileana Dumitru.

”Stop contrabanda” este o campanie a companiei British American Tobacco care îşi propune informarea constantă a cetăţenilor şi autorităţilor asupra efectelor contrabandei cu ţigarete.

România are cel mai ridicat nivel al contrabandei cu ţigarete din Europa de Est, în contextul în care are 2.000 de km de graniţă cu ţări non-UE, în care preţul tutunului poate fi de până la 6 ori mai mic. Totodată, traficul ilicit de ţigări prejudiciază anual statul român cu peste 650 milioane de euro, potrivit stopcontrabanda.ro.

Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă