26.9 C
București
duminică, 19 iulie 2026
AcasăPoliticăIohannis, mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de creştinii romano-catolici

Iohannis, mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de creştinii romano-catolici

Duminica aceasta, 31 martie 2023, credincioșii romano-catolici și protestanții sărbătoresc Paștele. Cu această ocazie, președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj.

„Cu prilejul Sărbătorii Învierii Domnului, le transmit credincioşilor romano-catolici, reformaţi, unitarieni şi evanghelici din România cele mai calde urări de pace, sănătate şi bucurie. Sărbătoarea Învierii ne aduce împreună într-o comuniune a iertării şi a renaşterii. În mijlocul tuturor provocărilor şi al încercărilor prin care trecem, Paştele ne oferă prilejul să fim împreună cu cei dragi şi ne aminteşte că suntem însoţiţi mereu de iubirea şi puterea divină. În acest spirit de solidaritate şi compasiune, să ne îndreptăm gândurile şi rugăciunile către cei în suferinţă, oferindu-le lumina speranţei şi mângâierea credinţei. Nu trebuie să uităm niciun moment că puterea noastră cea mai mare rezidă în capacitatea extraordinară de a ne îngriji unii de alţii şi de a le fi alături celor aflaţi în nevoie. Vă urez tuturor un Paşte binecuvântat, în pace şi armonie!”, afirmă şeful statului în mesaj, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă