Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea substanţelor nocive, precum şi sintetizarea unor proteine esenţiale pentru funcţionarea organismului.
Persoanele cu un ficat suprasolicitat se pot confrunta cu următoarele simptome:
- oboseală;
- iritabilitate;
- nu se pot concentra şi au probleme cu memoria;
- exces de greutate;
- dificultăţi în eliminarea kilogramelor în plus;
- probleme legate de digestie;
- balonare;
- colesterol şi trigliceride crescute;
- probleme la nivelul pielii: prurit, piele uscată.
- Toate acestea sunt simptome ale unui ficat încărcat cu toxine care nu mai poate să funcţioneze optim. Ce determină această condiţie? Alcoolul, dieta dezechilibrată, stresul, fumatul, orele insuficiente de somn şi sedentarismul care au ca şi consecinţe imposibilitatea metabolizării grăsimilor şi a neutralizării toxinelor.
Ce sunt toxinele?
În cea mai simplă definiţie a toxinelor se poate preciza că sunt ceva dăunător pentru organism. Toxinele pot fi endogene, acestea având ca sursa corpul uman, şi exogene sau externe pentru că fac referire la deşeurile care provin din afară corpului prin inhalare, ingerare sau absorbire.
Cum elimină ficatul toxinele din organism?
Pentru a neutraliza compuşii chimici nedoriţi, ficatul utilizează un proces enzimatic în două etape, cu o etapă intermediară care este proinflamatorie şi predispusă la stres oxidativ. Aceşti compuşi toxici includ:
- toxine externe: unele medicamente, pesticide etc.;
- toxine din intestin şi substanţe chimice normale din organism, precum: hormonii şi substanţele chimice inflamatorii care devin toxice dacă li se permite să se acumuleze în organism.
Ritmul în care ficatul poate să elimine toxinele poate să influenţeze suprasolicitarea toxică, aceasta, la rândul său, putând să ducă la simptome de sănătate precară. Deşi ficatul este responsabil de detoxifiere, se pot avea în vedere și unele măsuri care să ajute semnificativ acest proces.
Ce fel de măsuri ajută în procesul de detoxifiere?
Dieta echilibrată, consumul unei cantităţi optime de apă pe zi, de 2,5-3 l, evitarea alcoolului şi practicarea regulată a exerciţiilor fizice, administrarea unor medicamente care să susţină sănătatea ficatului, pot fi cheia potrivită pentru detoxifierea organismului.
Alimente care ajută în procesul de detoxifiere
Prin adoptarea unui regim alimentar uşor, echilibrat şi diversificat, cu fructe şi legume proaspete, organismul va primi nutrienţii de care are nevoie pentru a-şi stimula mecanismele de curăţare.
Mai multe alimente incluse în dietă pot contribui semnificativ la detoxifierea organismului. Între acestea:
- ceaiul de armurariu: facilitează procesele de detoxifiere ale organismului şi promovează o digestie sănătoasă;
- anghinarea: este bogată în fibre alimentare, vitamine şi antioxidanţi, ceea ce o face ideală pentru curăţarea ficatului;
- ridichea neagră: ajută la eliminarea toxinelor din ficat, datorită acţiunii sale drenante;
- sucul de lămâie: este un aliat excelent pentru stimularea digestiei şi are o puternică acţiune detoxifiantă;
- ceaiul de ghimbir: îmbunătăţeşte digestia datorită rizomului său – acesta conţine enzime ce stimulează golirea gastrică;
- alte legume, precum broccoli, spanacul, feniculul şi conopida, ajută digestia şi curăță ficatul;
- combinaţia dintre sfeclă şi măr ajută la eliminarea toxinelor şi protejează ficatul de inflamaţii;
- sucul de morcovi este, de asemenea, recomandat pentru detoxifiere.
Pastile pentru ficat care susţin procesul de detoxifiere
Pe lângă o dietă echilibrată în care sunt incluse alimente şi sucuri care contribuie la detoxifierea organismului, cei care îşi doresc un ficat sănătos au la îndemână şi alte soluţii prin care să atingă acest obiectiv. De exemplu, administrarea unor pastile pentru ficat care conţin silimarină standardizată. Un astfel de produs protejează ficatul de efectele substanţelor toxice şi îi susţine capacitatea de regenerare.
Un program de detoxifiere corect abordat va ajuta la recâştigarea vitalităţii, menţinerea sănătăţii generale şi eliminarea unor simptome specifice (menţionate mai sus).