7.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăInternaționalAmenințarea teroristă cuprinde Europa. Italia a ridicat nivelul de securitate la maxim

Amenințarea teroristă cuprinde Europa. Italia a ridicat nivelul de securitate la maxim

Italia a anunţat că „vigilenţa şi controalele vor fi sporite” înainte de sărbătoarea religioasă de Paşte, ca urmare a atacului terorist petrecut la Moscova vinerea trecută, scrie Deutsche Welle, potrivit alephnews.ro.

Măsura a fost adoptată luni, în timpul unei reuniuni a consiliului de securitate naţională care a avut loc la Roma, unde sunt planificate acţiuni sporite de securitate pentru evenimentele care vor avea loc cu ocazia sărbătorilor pascale de la sfârşitul acestei săptămâni.

Papa Francisc are un program încărcat de evenimente la Roma şi la Vatican în zilele premergătoare duminicii Paştelui, potrivit Deutsche Welle.

„Atât supravegherea, cât şi controalele vor fi sporite, acordând cea mai mare atenţie locurilor de cea mai mare agregare şi tranzit de persoane, precum şi ţintelor sensibile”, a precizat Ministerul italian de Interne într-un comunicat.

Italia devine a doua ţară europeană care adoptă ridicarea alertei de securitate la maxim, după ce Franţa a anunţat duminică că ameninţarea teroristă a crescut la cel mai înalt nivel – urgenţă de atac. Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat, în cadrul unei vizite în Guyana Franceză, că aceeaşi grupare teroristă despre care se crede că a acţionat la Moscova a avut tentative de atac şi în Franţa.

Liderii mai multor țări, alături de Rusia. Italia, Siria sau Cuba condamnă atacul terorist. Iulia Navalnaia reacționează și ea

Întreaga lume este alături de Rusia după atacul terorist care a avut loc într-o sală de concerte de lângă Moscova, în care au fost ucise peste 100 de persoane. Potrivit primelor informații, ISIS a revendicat atacul.

Statele Unite ale Americii

“Membrii Consiliului de Securitate au condamnat în termenii cei mai fermi atacul terorist atroce și laș comis la o sală de concerte din Krasnogorsk, regiunea Moscova, Federația Rusă, la 22 martie 2024. Membrii Consiliului de Securitate au subliniat necesitatea de a trage la răspundere autorii, organizatorii, finanțatorii și sponsorii acestor acte de terorism condamnabile și de a-i aduce în fața justiției. Imaginile sunt pur și simplu oribile și greu de privit, iar gândurile noastre vor fi, evident, alături de victimele acestui atac armat teribil, teribil”, au transmis oficialii.

Italia

“Oroarea masacrului civililor nevinovați de la Moscova este inacceptabilă. Guvernul italian condamnă ferm acest act de terorism atroce”, a transmis Meloni.

Franța

“Imaginile care vin de la Moscova sunt teribile. Gândurile noastre se îndreaptă către victime și răniți și către poporul rus. Trebuie să se facă lumină asupra acestor acte odioase”, a transmis ministrul de Externe.

Cuba

“Cuba condamnă actul terorist atroce care a avut loc la Moscova. Transmitem cele mai sincere condoleanțe guvernului și poporului rus”, a spus președintele Miguel Diaz-Canel.

Siria

“Republica Arabă Siriană condamnă, în termenii cei mai fermi, atacul terorist laș… care vine după marile realizări obținute de poporul rus prieten, în special operațiunea specială din Donbas, și după alegerile care au avut loc cu multe zile în urmă. Siria subliniază necesitatea intensificării eforturilor globale pentru a face față unor astfel de masacre și pentru a-i aduce pe autorii lor în fața justiției”, au transmis oficialii.

Nu doar țările enumerate mai sus sunt alături de Rusia. Mesaje de susținere și condoleanțe au venit și din partea Republicii Moldova, Ucrainei, Germaniei, Poloniei, Olandei, Turciei, Indiei, Arabiei Saudite, Egiptului, Emiratelor Arabe Unite sau Venezuelei.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Fermierii cer credite pe termen lung, băncile promit creșterea finanțării în agricultură

Fermierii din România reclamă dificultăți în accesarea capitalului și solicită împrumuturi pe termen lung, de 20 până la 40 de ani, pentru a putea...

TikTok lansează măsuri pentru protejarea integrităţii alegerilor din România

În contextul alegerilor din România, TikTok anunţă o serie de iniţiative menite să combată dezinformarea şi să sprijine accesul utilizatorilor la informaţii corecte. TikTok subliniază,...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...
Ultima oră
Pe aceeași temă