15.2 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăSpecialNeglijenta comisiei din CL Oradea amana "repartitia" pentru Biblioteca Judeteana

Neglijenta comisiei din CL Oradea amana “repartitia” pentru Biblioteca Judeteana

Problema legata de spatiul destinat Bibliotecii Judetene “Gheorghe Sincai” din Oradea a fost amanata din nou in ultima sedinta a Consiliului Local. Consilierii au decis, din cauza unei neglijente, ca problema sa fie rediscutata la intrunirea urmatoare. Intre timp, insa, tensiunile dintre reprezentantii bibliotecii si cei ai Episcopiei Greco-Catolice cresc din cauza ca institutia de cultura nu a parasit inca Palatul Episcopal, unde a functionat pana in urma cu circa un an.
O comisie numita de municipalitate avea de rezolvat o problema pe care aceasta a amanat-o de anul trecut, si anume suspendarea contractului de chirie dintre Primarie si SC “Rada Exim”, care ocupa un spatiu in noul sediu al Bibliotecii Judetene, situat in Piata Independentei. Reprezentantii institutiei de cultura au reclamat in nenumarate randuri faptul ca imobilul ocupat de “Rada Exim” ar fi ideal pentru ca Biblioteca sa isi mute sectiile care mai functioneaza in Palatul Episcopal.
Totodata, conducerea institutiei a reclamat si ca, desi firma nu a respectat contractul de inchiriere si a intarziat cu plata chiriei in mai multe randuri, municipalitatea nu a reziliat contractul, desi exista o clauza clara in acest sens. Comisia numita de Consiliul Local a intocmit o nota informativa care s-a regasit pe ordinea de zi a sedintei alesilor, insa nu a fost intocmit nici un raport de specialitate sau proiect de hotarare pentru a putea pune in aplicare deciziile. Conform notei informative, comisia a decis ca spatiul ocupat in prezent de “Rada Exim” sa fie declarat de utilitate publica ca apoi sa poata fi dat spre folosinta bibliotecii. Totodata, odata cu transformarea spatiului in unul de utilitate publica, membrii comisiei au propus si chemarea in instanta a firmei, pe motiv ca nu a respectat clauzele din contractul de inchiriere incheiat cu Primaria.
Intrucat comisia nu a intocmit un proiect de hotarare pe baza celor constatate, ci doar o nota informativa, a trebuit amanata punerea in aplicare a deciziilor pana la sedinta urmatoare a CL. Municipalitatea a mai avut o incercare pentru a transforma spatiul ocupat de “Rada Exim” in unul de utilitate publica pentru a fi dat spre folosinta institutiei de cultura, insa acest demers nu a fost finalizat. Biblioteca Judeteana “Gheorghe Sincai” a primit ultimatum de la Episcopia Greco-Catolica de a parasi Palatul Episcopal, unde mai functioneaza in prezent cateva sectii. Mutarea a fost tergiversata din cauza ca spatiile puse la dispozitia institutiei de cultura de autoritati au fost considerate nepotrivite de conducerea bibliotecii.

Cele mai citite

Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, „zburat” din bordul administrativ de la Romsilva

Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, a primit recent un cadou neplăcut din partea ministrului PNL al Mediului, Apelor și Pădurilor, fiind ejectat...

Generația de Aur, ultima victorie, cu o Selecționată mondială a Stelelor: 3-2

Tricolorii au învins cu 3-2 echipa Legendelor Lumii (World Stars), pregătită de Jose Mourinho, potrivit rador.ro. Tricolorii au învins cu 3-2 echipa Legendelor Lumii (World...
Ultima oră
Pe aceeași temă