19.4 C
București
sâmbătă, 4 iulie 2026
AcasăPoliticăCandidatul PNL pentru funcția de președinte al CJ Bacău este ministrul Mircea...

Candidatul PNL pentru funcția de președinte al CJ Bacău este ministrul Mircea Fechet

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a fost votat, sâmbătă, de Colegiul Director al PNL Bacău, candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, informează un comunicat transmis de conducerea filialei liberale, potrivit agerpres.ro.

„Datoria faţă de comunitatea locală din care provin şi respectul pe care îl am faţă de băcăuanii din judeţ sunt mai presus de orice. Da, ştiu că munca mea la Ministerul Mediului a însemnat importante reuşite la nivel naţional, iar realizările sunt un exemplu la nivel european, dar rădăcinile mele sunt în comuna Traian şi pentru mine aici e acasă, nu m-am născut nici la Bruxelles, nici la New York. Mi-am petrecut mai mult de jumătate din viaţă în Partidul Naţional Liberal şi aceasta este a doua mea familie”, a declarat Mircea Fechet, potrivit comunicatului.

Liderul PNL Bacău a precizat că sub conducerea social-democrată Consiliul Judeţean Bacău a devenit o instituţie „anchilozată, măcinată de războaie interne, un exemplu nefericit de ratări în materie de proiecte”.

Mircea Fechet a adăugat că va fi un preşedinte al CJ care nu va împărţi judeţul după culori politice, ci unul care va avea uşa deschisă pentru toţi şi care va răspunde doar la nevoile comunităţii.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Vremea se încălzește în toată țara. Ploi torențiale și grindină, așteptate în mai multe regiuni

Vremea se încălzește sâmbătă în cea mai mare parte a țării, iar în sud și vest valorile termice vor caracteriza o zi călduroasă.Temperaturile maxime...

Prima zi a funeraliilor lui Ali Khamenei. Iranul așteaptă până la 20 de milioane de participanți la ceremonie

Iranul a început sâmbătă, 4 iulie, funeraliile fostului lider suprem, ayatollahul Ali Khamenei, ucis într-un atac aerian la începutul războiului. Ceremoniile sunt programate în...
Ultima oră
Pe aceeași temă