12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalUn acord privind apărarea aeriană, pe agenda discuţiilor dintre Putin şi Erdogan

Un acord privind apărarea aeriană, pe agenda discuţiilor dintre Putin şi Erdogan

Relaţiile Turciei cu Rusia, rivala SUA, au amplificat disputa, exacerbată de achiziţionarea de către Ankara a unui sistem avansat rus antirachetă sol-aer S-400.

”Printre subiectele noastre, S-400 ocupă un loc important”, a declarat Erdogan înainte de călătoria sa spre Moscova, referindu-se la planurile pentru întâlnirea sa cu Putin. Furnizarea sistemului S-400 va începe în iulie, a precizat Erdogan.

SUA au ameninţat că vor împiedica Turcia, ţară membră a NATO, să primească avioane de vânătoare stealth F-35, printre alte sancţiuni, dacă merge înainte cu acordul său cu Rusia.

Săptămâna trecută, vicepreşedintele american Mike Pence declara că Washingtonul ”nu va sta cu braţele încrucişate” în timp ce un membru al NATO cumpără arme de la un adversar.

Turcia a fost mult timp furioasă din cauza sprijinului oferit de SUA forţelor kurde în Siria vecină. Ankara susţine că forţele respective au legătură cu mişcarea de insurgenţă kurdă pentru autonomie în interiorul Turciei.

Putin şi Erdogan s-au întâlnit deja de două ori în acest an, în timp ce ţările lor continuă să-şi întărească legăturile, amândouă concentrându-se pe Siria răvăşită de război. Din cauza conflictului, peste 3,6 milioane de sirieni s-au refugiat în Turcia, potrivit unor estimări ale părţii turce.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă