4.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiZiua Poliției Române marcată în Maramureș prin Ziua porților deschise

Ziua Poliției Române marcată în Maramureș prin Ziua porților deschise

Ziua porţilor deschise ocazionată de Ziua Poliţiei Române va fi marcată în trei oraşe din judeţul Maramureş, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al IPJ, Florina Meteş, potrivit agerpres.ro.

„Poliţiştii îşi doresc ca standurile expoziţionale cu echipamente de intervenţie şi demonstraţiile captivante să transforme aceste manifestări în adevărate evenimente ale cunoaşterii şi interacţiunii. Astfel, principalele atracţii vor fi: motocicleta, laboratorul rutier şi autospecialele folosite de poliţiştii rutieri, roata de prevenire, dotările Serviciului pentru Acţiuni Speciale, câinii de intervenţie, precum şi tehnicieni criminalişti”, a spus Florina Meteş.

Conform aceleiaşi surse, evenimentele sunt programate, joi, 21 martie, ora 10, la sediul Poliţiei municipiului Sighetu Marmaţiei, vineri, 22 martie, ora 11, în Piaţa Libertăţii din municipiul Baia Mare şi luni, 25 martie, ora 12, în parcul din centrul vechi al oraşului Baia Sprie.

Tot, luni, începând cu ora 12,30, în Aula Magna a Centrului Universitar Nord din municipiul Baia Mare va avea loc şedinţa festivă prilejuită de Ziua Poliţiei Române. Evenimentul va debuta cu o expoziţie de fotografie şi pictură, realizate de poliţişti din cadrul Serviciului Criminalistic.

Mesajul lui Iohannis de Ziua Poliției Române

Președintele Klaus Iohannis a transmis astăzi un mesaj cu prilejul Zilei Poliției Române.

Mesajul a fost prezentat de către Ion Oprișor, consilier prezidențial, Departamentul Securității Naționale.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

„Ziua Poliției Române”, celebrată odată cu sărbătoarea creștină a Bunei Vestiri, reprezintă în acest an un moment aniversar cu o însemnătate aparte, se împlinesc două secole de atestare documentară a unui serviciu public aflat mereu în slujba cetățeanului, a comunității și în sprijinul instituțiilor statului.

Este un prilej de a evoca și omagia trecutul, dar și de a aprecia mai bine rolul acestei profesii nobile în apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei și în protejarea comunităților.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Peste 100 de sancțiuni, pentru cei care au continuat campania electorală în online. Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

Au fost date amenzi de aproape 70.000 de lei Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a anunțat duminică faptul că efectivele...

Alegerile prezidențiale 2024: Peste 45.000 de angajați MAI, mobilizați pentru primul tur de scrutin

Cătălin Predoiu a cerut sancționarea fermă a oricărei încercări de cumpărare de voturi sau mită electorală Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 45.000...

Prezenţa la vot la ora 15.30, la nivel naţional este 34,33%. În 2019, era 29,21%

Aproape 500.000 de români au votat până la ora 15.00 la secţiile de vot din străinătate, mai mulţi decât în 2019, când au fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă