13.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăInternaționalNegocierile politice din Bulgaria pentru formarea unui nou guvern au eșuat

Negocierile politice din Bulgaria pentru formarea unui nou guvern au eșuat

Cele două forţe politice principale din Bulgaria nu au reuşit să cadă de acord asupra unui nou guvern de compromis, crescând riscul alegerilor anticipate în această ţară săracă din Balcani afectată de instabilitate politică, notează AFP, potrivit agerpres.ro.

Premierul Nikolai Denkov a demisionat la începutul lui martie pentru a ceda locul fostului comisar european Maria Gabriel, aşa cum prevede un acord încheiat în iunie 2023 după o criză îndelungată.

Procesul a provocat, însă, agitaţie între cei doi parteneri, partidul conservator GERB încercând să câştige un avantaj asupra coaliţiei reformatoare liberale “Continuăm schimbarea”.

Maria Gabriel a insistat să-şi păstreze funcţia de ministru de externe după preluarea conducerii guvernului, în timp ce partidul ei GERB viza portofoliile Apărării şi Energiei.

În faţa eşecului negocierilor, responsabila de 44 de ani a decis, totuşi, să propună un guvern.

“Nu ne permitem noi alegeri”, a declarat ea după ce i-a predat mandatul preşedintelui. “De aceea, am decis să-mi asum responsabilităţile” şi “să propun un cabinet format din personalităţi cu experienţă”.

Liberalii au refuzat să-şi dea acordul, iar cei peste zece miniştri din tabăra lor incluşi în listă şi-au retras numele.

Dacă votul eşuează în parlament în zilele următoare, şeful statului, Rumen Radev, va trebui să însărcineze alţi responsabili să poarte negocieri, dar atunci ar fi foarte probabil un nou scrutin.

Cu cinci alegeri între 2021 şi 2023, Bulgaria a traversat un impas politic fără precedent de la căderea comunismului în 1989, înainte de a găsi un compromis vara trecută.

Sub guvernul Denkov, această ţară membră a UE şi NATO, dar divizată şi apropiată istoric de Moscova, a făcut un viraj pro-european, în special în ceea ce priveşte războiul din Ucraina.

A decis astfel să trimită Kievului rachete, vehicule blindate şi muniţie, demarcându-se de guvernele interimare precedente.

Străduindu-se să lupte împotriva corupţiei endemice, a deschis uşa spaţiului Schengen de liberă circulaţie, un prim pas fiind planificat pentru 31 martie cu ridicarea controalelor la frontierele aeriene şi maritime, interne ale UE. Şi speră să obţină un acord pentru ruta terestră până la sfârşitul lui 2024.

Această nouă criză ar putea, totuşi, să compromită aceste eforturi şi să ameninţe ambiţiile Bulgariei de a adera la zona euro în 2025.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Ucrainenii au dejucat un plan de asasinare a lui Zelenski chiar în ziua învestirii lui Putin la Moscova

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) anunță destructurarea unei rețele organizate de FSB care a recrutat doi colonei ai serviciilor ucrainene, pentru a-l asasina...

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, trimis în judecată de DNA pentru cumpărare de influență

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, potrivit agerpres.ro. ''Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale...

Premierul Netanyahu și șeful CIA, William Burns, au discutat despre o „pauză” în operațiunile militare din sudul Fâșiei Gaza

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi şeful CIA, William Burns, au discutat miercuri la Ierusalim despre o posibilă 'pauză' în operaţiunile militare în sudul Fâşiei...
Ultima oră
Pe aceeași temă