27.8 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăSocialEvenimentÎntârzieri ale trenurilor către Aeroportul Otopeni

Întârzieri ale trenurilor către Aeroportul Otopeni

Trenurile care circulă spre şi dinspre aeroport vor înregistra întârzieri în următorul interval orar, din cauza unui automotor al CFR Călători care s-a defectat între staţiile Pajura şi Mogoşoaia, informează CFR SA.

UPDATE: Trenul blocat și-a luat cursa spre aeroport, după aproximativ o oră.

Potrivit unui comunicat al administratorului de infrastructură feroviară, automotorul 7038, care circulă în relaţia Bucureşti Nord – Urziceni, a rămas defect în jurul orei 08:38 între staţiile Pajura şi Mogoşoaia.

Până la sosirea unui alt automotor de ajutor, care să tracteze garnitura defectă, trenurile R 7915 (Bucureşti – Aeroport) şi R 10108 (Aeroport – Bucureşti Nord) staţionează temporar în Pajura, respectiv Mogoşoaia.

„Menţionăm faptul că trenurile care circulă la această oră pe relaţia Gara de Nord – Aeroport şi retur vor înregistra întârzieri, atât în staţiile de îndrumare, cât şi la destinaţie. Adresăm scuzele necesare călătorilor şi îi asigurăm că personalul feroviar al SRCF Bucureşti asigură suportul tehnic necesar operatorului naţional CFR Călători pentru remedierea situaţiei şi restabilirea traficului, spre şi dinspre Aeroport, în condiţii normale, în cel mai scurt timp”, a declarat purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Comerțul cu amănuntul pierde teren: vânzările sunt în scădere față de anul trecut, deși iunie a adus un ușor avans lunar

Cele mai mari reduceri au fost înregistrate la produsele nealimentare, unde volumul vânzărilor a scăzut cu peste 7%Comerțul cu amănuntul din România a înregistrat...

Turismul încetinește în România: mai puțini turiști și mai puține nopți de cazare în primul semestru al anului

Durata medie a sejurului a fost de 2,1 zile pentru turiștii români și de două zile pentru vizitatorii din străinătateNumărul turiștilor care au ales...

Aeroportul Otopeni investește în energie verde: contract de 134 milioane de lei pentru un parc fotovoltaic și sistem de stocare

Prin realizarea parcului fotovoltaic, compania urmărește să reducă dependența Aeroportului „Henri Coandă” de energia cumpărată din rețea, să diminueze costurile cu electricitateaCompania Națională...
Ultima oră
Pe aceeași temă