11.5 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăPoliticăPreședintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, anunță că lucrările la autostrada Sibiu-Pitești încep...

Președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, anunță că lucrările la autostrada Sibiu-Pitești încep în această primăvară

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunţat marţi că a avut o întâlnire cu reprezentanţii constructorului lotului 2 al autostrăzii Sibiu – Piteşti, care au dat asigurări că sunt în grafic cu proiectarea şi că în această primăvară vor începe lucrările la acest tronson, potrivit agerpres.ro.

Rădulescu a precizat că la întâlnire, care a avut loc la organizarea de şantier de la Câineni, au participat şi prefectul judeţului, dar şi reprezentanţi ai Poliţiei Vâlcea, precum şi primarii celor două localităţi vâlcene prin care trece acest tronson – Racoviţa şi Câineni.

„A fost o întâlnire productivă în care am făcut o evaluare la zi a stadiului în care ne aflăm şi am primit asigurări din partea constructorului că proiectarea se va termina curând şi că lucrările efective vor începe în această primavară. De asemenea, în urma discuţiilor, am solicitat să se ia măsurile necesare pentru a evita crearea de ambuteiaje în zonele prin care trec utilajele constructorului. Aşa cum am mai spus, autostrada nu trece pe deasupra judeţului, este un proiect de o importanţă majoră atât pentru Vâlcea, cât şi pentru România şi mă interesează ca lucrările să fie finalizate la termenul stabilit”, a transmis preşedintele CJ Vâlcea, printr-o informare de presă.

Lotul 2 Boiţa – Cornetu din Autostrada Sibiu – Piteşti (A1) este cel mai dificil lot de autostradă din România, având o lungime totală de peste 31 de kilometri, cu 49 de poduri şi viaducte, şapte tuneluri şi un ecoduct în zona Lazaret. Lucrările la acest lot ar trebui finalizate în 2028, câştigătorul contractului de proiectare şi execuţie fiind o asociere de firme din Turcia – Mapa Cengiz.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

România, cea mai ridicată inflație din UE pentru a opta lună consecutiv

Banca Națională a României a revizuit în creștere prognoza inflației pentru finalul anului 2024 la 4,9%, față de 4% anterior BNR a estimat că inflația...

România, cea mai ridicată inflație din UE pentru a opta lună consecutiv

Banca Națională a României a revizuit în creștere prognoza inflației pentru finalul anului 2024 la 4,9%, față de 4% anterior BNR a estimat că inflația...

Barcelona refuză o ofertă de 250 de milioane de euro pentru Lamine Yamal din partea lui PSG!

Lamine Yamal, tânărul superstar al Barcelonei, a atras atenția cluburilor mari din Europa, iar Paris Saint-Germain (PSG) a fost dispus să doboare recordul mondial...
Ultima oră
Pe aceeași temă