14.1 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSportTenisAvocatul Simonei Halep dă cărțile pe față! Suma colosală de bani cheltuită...

Avocatul Simonei Halep dă cărțile pe față! Suma colosală de bani cheltuită de ITIA pentru a o înfunda pe dubla campioană de Grand Slam

Avocatul american Howard Jacobs, cel care a apărat-o pe Simona Halep la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS), a declarat într-un interviu acordat Sports Illustrated că ITIA a cheltuit două milioane de dolari în încercarea de a dovedi vinovăţia dublei câștigătoare de Grand Slam.

„E greu de spus ce s-a întâmplat. Am considerat de la început că acuzaţiile legate de neregularităţile din paşaportul ei biologic au fost nefondate. Nu am înţeles niciun moment acest caz. Iar în cazul Roxadustatului, în mod normal, le furnizezi (autorităţilor antidoping) proba contaminată şi apoi te pui de acord cu sancţiunea sau o conteşti, însă nu se ajunge niciodată la un caz ca acesta. (…) Cazul a devenit super complicat. Nici nu-mi pot imagina câţi bani au cheltuit cu instrumentarea sa. Aş spune, cel puţin două milioane de dolari, deoarece au avut mulţi experţi şi avocaţi şi totul a fost o luptă”, a declarat Jacobs, care a fost şi avocatul altor sportive celebre, precum atleta americană Marion Jones, baschetbalista americană Diana Taurasi sau jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a admis apelul depus de jucătoarea română de tenis Simona Halep şi i-a redus, marţea trecută, la nouă luni suspendarea de patru ani dictată de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA).

În acest context, Simona Halep va reveni pe terenul de tenis după mai bine de 18 luni de absență. Jucătoarea noastră a primit un wild card și va participa la turneul WTA 1000 de la Miami, care se va desfășura între 19-31 martie.

Ultimul meci oficial al Simonei a fost pe 29 august 2022, atunci când pierdea în runda inaugurală de la US Open, contra Dariei Snigur, scor 2-6, 6-0, 4-6.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Ziua Europei: Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru

Arcul de Triumf va fi iluminat joi, de Ziua Europei, în albastru, a anunțat Primăria Capitalei. Alte manifestări dedicate Zilei Europa vor avea loc...

90 de minute pe Santiago Bernabeu sunt foarte lungi: Real Madrid-Bayern Munchen 2-1

Real Madrid s-a calificat dramatic în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Bayern Munchen cu scorul de 2-1 (0-0), miercuri...

Trump nu a putut ajunge la sărbătoarea lui Putin, pentru că vremea a fost cam Stormy

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Omul care a anunțat că poate pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore, Donald Trump, regretă că nu a...
Ultima oră
Pe aceeași temă