19.3 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăMediuLista cu beneficiarii programului ''Casa Verde Fotovoltaice 2023'', aprobată de AFM

Lista cu beneficiarii programului ”Casa Verde Fotovoltaice 2023”, aprobată de AFM

Lista cu cei 49.311 de beneficiari ai programului ”Casa Verde Fotovoltaice 2023” – persoane fizice a fost aprobată de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), informează Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

“Aşa cum am promis săptămâna trecută, astăzi, a fost aprobată de către Administraţia Fondului pentru Mediu o listă cu 49.331 de beneficiari ai Programului Casa Verde Fotovoltaice – persoane fizice care depuseseră dosarele în sesiunea 2023. În acest moment, instalatorii pot demara procedurile de instalare a panourilor fotovoltaice pentru toate persoanele fizice care au fost declarate eligibile. Avem un buget record de 2 miliarde de lei şi ne dorim pentru 2024 condiţii mai flexibile de participare care să îl facă mai accesibil şi să permită mai multor persoane să se alăture iniţiativei de producţie de energie verde”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet, într-un comunicat de presă transmis.

Totodată, în cadrul programului “Staţii de reîncărcare cu putere normală” a fost publicată o nouă listă care conţine 76 de dosare acceptate în valoare de 75.031.547,49 lei, iar în Programul de realizare a pistelor pentru biciclete au fost acceptate 59 de dosare, în cuantum de 353.773.767,09 lei.

Listele dosarelor acceptate în cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul AFM, la secţiunile aferente.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Curtea Constituțională discută sesizarea privind comasarea alegerilor

Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, astăzi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în legătură OUG privind organizarea alegerilor din 9 iunie.Este...

Construirea unui loc de parcare la Brașov costă 20.000 de euro, anunță primarul

Construirea unui singur loc de parcare etajat, în Brașov, costă 20.000 de euro, a anunțat primarul municipiului, Allen Coliban. Primarul municipiului Brașov s-a referit la...

Guvernul va aproba subvenții de 365 de milioane de lei pentru fermieri

Guvernul Ciolacu urmează să aprobe suplimentarea cu 365 de milioane de lei a subvențiilor pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Suplimentarea este aferentă...
Ultima oră
Pe aceeași temă