Cancelarul german Olaf Scholz a promis clarificări rapide în urma publicării de către Rusia a unei înregistrări în care ofiţeri ai forţelor aeriene germane discută despre sprijinul acordat Ucrainei, potrivit economica.net.
Vorbind în marja unei vizite la Vatican sâmbătă, el a descris situaţia ca fiind o „chestiune foarte serioasă”, care trebuie clarificată foarte atent, foarte intens şi foarte rapid, relatează DPA, citată de Agerpres.
Conversaţia dintre ofiţeri germani din domeniul apărării a fost publicată vineri de şefa postului de televiziune rusesc de stat RT, Margarita Simonian. În ea, înalţi ofiţeri ai forţelor aeriene discută despre posibilităţile teoretice ale unei desfăşurări de rachete de croazieră germane Taurus în Ucraina.
Scholz a exclus în repetate rânduri furnizarea de rachete Taurus către Ucraina, în ciuda cererilor repetate ale Kievului, argumentând că se teme că Germania ar putea fi atrasă şi mai adânc în războiul lansat de către Kremlin în februarie 2022.
Clipul conţine, de asemenea, o referire sensibilă din punct de vedere politic la faptul că britanicii au „câţiva oameni pe teren”, în legătură cu desfăşurarea rachetelor lor de croazieră Storm Shadow (sau Scalp) livrate în Ucraina. Referirea vine în urma furiei din Marea Britanie faţă de ceea ce Londra a considerat a fi o indiscreţie anterioară din partea lui Scholz.
Scholz afirmase, în contextul dezbaterii Taurus, că „ceea ce fac britanicii şi francezii în ceea ce priveşte controlul ţintelor şi controlul traiectoriei aferente nu se poate face în Germania”, fără să dea mai multe detalii. Unii au văzut în acest lucru un indiciu că forţele franceze şi britanice sprijină controlul rachetelor de croazieră furnizate Ucrainei. Londra a negat imediat acest lucru.
Conversaţia care se aude în înregistrare se referă la faptul că rachetele de croazieră Taurus ar putea, teoretic, să distrugă un pod construit de Rusia spre peninsula ucraineană Crimeea, pe care Moscova a anexat-o încălcând dreptul internaţional.
De asemenea, se discută dacă Ucraina ar putea efectua o lovitură fără implicarea forţelor armate germane. Din înregistrare reiese clar că legislatorii germani nu doresc să furnizeze Kievului rachete de croazieră, scrie DPA.
Surse au declarat sâmbătă pentru DPA că înregistrarea este autentică şi că discuţia a avut loc pe Webex, o platformă de conferinţe online americană.
Ministerul german al Apărării investighează dacă această comunicare a fost interceptată. ”Biroul federal pentru serviciul de contrainformaţii militare a iniţiat toate măsurile necesare”, a declarat vineri seara o purtătoare de cuvânt a ministerului.
”Trebuie să ne sporim urgent securitatea şi contraspionajul, deoarece suntem în mod evident vulnerabili în acest domeniu”, a declarat Marie-Agnes Strack-Zimmermann, preşedinta Comisiei de apărare din Bundestag, pentru agenţia de presă Redaktionsnetzwerk Deutschland (RND).
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!