7.8 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSocialEvenimentConferința prof. univ. Sorin Alexandrescu la Fundația Culturală Dalles a Academiei Române

Conferința prof. univ. Sorin Alexandrescu la Fundația Culturală Dalles a Academiei Române

Fundația Culturală Dalles a Academiei Române invită publicul joi, 22 februarie 2024, la conferința „Brâncuși sau despre sublim“, susținută de prof. univ. Sorin Alexandrescu, membru de onoare al Academiei, profesor la Universitatea din București și la Universitatea din Amsterdam. Evenimentul va avea loc în spațiul Sălii „Dalles“ din Bd. Nicolae Bălcescu nr. 18, începând cu ora 18.

Prof. Sorin Alexandrescu consideră că sculptorul Constantin Brâncuși a constituit, alături de italianul Giacometti, rusul Zadkine, ucraineanul Archipenko și alții artiști, născuți în tradiții naționale foarte diferite, ceea ce se poate numi o avangardă, nu franceză, ci parizian-internațională, în arta europeană din prima jumătate a secolului al XX-lea. Diverse opere ale acestora, dar mai ales ale lui Brâncuși, vor fi prezentate în cadrul conferinței ca forme ale sublimului în artă, pornind de la studiile filosofilor și esteticienilor precum Longin și Kant, dar mai ales ale lui Lyotard.

În urma analizei creației artistice a sculptorului, prof. Alexandrescu constată că „ceea ce Arthur Danto numea transfigurarea banalului, fără a-l cita pe Brâncuși, se poate numi acuitatea prezenței a ceva necunoscut, sesizabil direct, deși indescriptibil concret; în acest sens unul dintre cele mai bune exemple este cel al spațiului infinit sugerat deun obiect finit, precum Pasărea în spațiu“.

Discipol al lui Tudor Vianu, Sorin Alexandrescu este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea din București. Lector la Catedra de literatură universală a Facultății de Litere, a fost numit în 1969 lector la Universitatea din Amsterdam. În 1980 a devenit profesor de studii românești și semiotică la aceeași universitate. A fondat la Amsterdam Asociația internațională de studii românești și „International Journal of Romanian Studies“ (1976). În realizarea studiilor de semiotică a colaborat cu A. J. Greimas, la Paris, și a înființat Asociația olandeză de semiotică. După 1989 a fost numit consilier în probleme culturale și de educație al președintelui Emil Constantinescu. În 2001 constituie, împreună cu Dan Grigorescu, Laura Mesina și alții, Centrul de Excelență în Studiul Imaginii (CESI). Printre cele mai cunoscute studii ale sale se numără: William Faulkner (1969), Paradoxul român (1998), Identitate în ruptură (2000), Mircea Eliade, dinspre Portugalia (2006) și Lumea incertă a cotidianului (2021); Logique du personnage, publicat la Paris în 1973, și Richard Rorty, publicat în Olanda în 1995.

A fost decorat de regina Olandei (2002) și de regele Mihai I al României (2017).

Sala „Dalles” a fost construită între anii 1930-1932 de Academia Română, conform clauzelor testamentului Elenei Dalles, și confiscată abuziv în 1948 de către regimul comunist. Începând cu anul 2023, celebra Sală „Dalles“ din București, edificiu reper în istoria culturală a capitalei, beneficiază de un program de conferințe și dezbateri structurat de Academia Română, prin Fundația Culturală Dalles. Conferințele se desfășoară lunar, joia, începând cu ora 18, în a treia sau a patra săptămână a fiecărei luni.

Intrarea publicului este liberă.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Austria își va da acordul pentru aderarea completă la Schengen a României și Bulgariei

Saga aderării României la Schengen va avea un final pozitiv pentru noi. Reuniunea de la Budapesta a început, iar în cadrul ei ministrul austriac...

Incendiu la Vălenii de Munte. Acoperișul unui lăcaș de cult a luat foc

Un incendiu a izbucnit miercuri seară la o casă de rugăciune din oraşul Vălenii de Munte, focul manifestându-se la nivelul acoperişului pe o suprafaţă...

De Crăciun, „se poartă” ciocolata cu jumări, bomboana cu fetească neagră și pralina cu vin fiert

Ciocolatierii români își lansează colecțiile de dulciuri și cadouri pentru sărbătorile de iarnă,  la Sala Polivalentă din București Festivalul “Chocolate Saga“ deschide sezonul cadourilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă