Mai precis a exonerării lui Nicolae Ceauşescu de orice vină, conform Rechizitoriului înaintat către instanţa de judecată. Faptul că-l menţine în funcţie şi astăzi şi-l trimite astăzi să susţină interviul în faţa ministrului Tudorel Toader pentru un nou mandat e semn că Lazăr are cheia sistemului şi a seifului cu dosarele preşedintelui.
Fostul preşedinte al comisiei de eliberare de la Puşcăria Aiud va putea răspunde cu subiect şi predicat la toate acuzaţiile formulate. Este prima dată când Lazăr ar putea răspunde faţă în faţă acuzaţiilor potrivit cărora a refuzat să-l elibereze în două rânduri pe disidentul anticomunist Iulius Filip. Şi pe mulţi alţii.
Dacă inspectorii de la Inspecţia Judiciară s-au sesizat primii, cercetările fiind în curs la instituţia condusă de Lucian Netejoru, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a decis reverificarea trecutului lui Lazăr.
Lazăr s-a prezentat cu mult tupeu şi cu un aplomb, demn de un logofăt al sistemului, în faţa presei, spunând senin că nu a fost colaborator al Securităţii. Sigur pe el, ca un infante de Buftea a zâmbit maliţios. Probabil că ştie cât de important e pentru sistem şi de aici întreaga aroganţă.
A continuat să susţină minciuna dovedită că respectiva comisie de eliberare nu avea atribuţii decizionale. În legea de atunci scrie negru pe alb.
Faptul că se tot prezintă civil e pentru că ştie că are un spate asigurat, iar marea majoritate a românilor au uitat că în penitenciarele româneşti procurorii desemnaţi de sistem erau aleşi după răutatea, cruzimea şi puterea de torturare a deţinuţilor.
A apărut ca o floare vopsită în faţa celor care nu au stat de vorbă niciodată cu deţinuţii politici. Declaraţiile de ieri ale procurorului general sunt o insultă la adresa unei întregi generaţii care nu uită, nu iartă şi nu catadicseşte să meargă după cântecul de lebădă al noului sistem.
Prima condiție a personalului care lucra în aceste comisii de eliberare era realizată pe baza unor criterii: cruzimea și tortura. Aceasta nu este opinia mea, ci a unui om pe care l-am intervievat și care mi-a spus că duritatea și cruzimea erau condiții generale. Că n-a fost omul Securităţii, îi repet doar strigătul nostru din Decembrie 1989: “Există Dumnezeu!”.
Dosarul Revoluţiei, trimis în instanţă, numai ca să-şi spele faţa murdărită de un trecut amoral, este o batjocură şi o silnicie a suferinţei celor care au supravieţuit acelor zile de război.
L-a exonerat de vină pe Nicolae Ceauşescu, chipurile el fiind deja judecat. E ca şi cum la Procesul de la Nürnberg Hitler ar fi fost scos basma curată.
Astăzi, în cadrul interviului pe care Augustin Lazăr este aşteptat să-l susţină la Ministerul Justiţiei în faţa lui Tudorel Toader pentru un nou mandat în fruntea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, actualul procuror general ar putea răspunde, cu subiect şi predicat, tuturor acuzaţiilor care i s-au adus în ultimele zile. Asta dacă Toader îl va întreba cum anume s-a decis şi cine a contribuit la ţinerea în puşcărie a disidentului anticomunist Iulius Filip. Nici de la Tudorel nu mai sunt multe aşteptări.
Pentru că Augustin Lazăr e ţinut în braţe precum o nălucă de îngerul nopţii multe partide au refuzat să meargă la consultări la Palatul Cotroceni.
E şi normal să dai o palmă cu mănuşa de mătase unui individ care sprijină prin tăcere şi laudă reuşitele unui vechil de sistem, doar pentru că odată, undeva, la ceas de seară, vopsitul a dosit nişte dosare.
De pus în rama sistemului, interviul de la România 9 a lui Ludovic Orban, unde s-a pronunţat, scărpinându-se la sprânceană, needificat asupra nedreptăţilor făcute lui Iulius Filip. La întrebarea lui Ionuţ Cristache dacă ştie cum a murit Brătianu, liderul PNL a sărit: “Nu faceţi nicio legătură între moartea lui Brătianu şi acest caz!”.
Acum înţeleg de ce în profilul alegătorului PNL, realizat recent de CURS, majoritari sunt cei cu studii medii. Cei care am studiat ceva ştim cum a murit Gheorghe Brătianu, fiind legat cu aceleaşi inele de tortură ca şi Iulius Filip. Pe Ludovic Orban îl strâng prea tare dosarele şi mâinile lungi ale sistemului, altfel nu se explică ieşirea din decorul anticomunist.
E mare jale printre anticomunişti. Acum lumea îşi dă seama că între zarcă şi Werner e prăpastia morţii.
