4.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăEconomieAutoRAR va emite, de la 1 decembrie, certificatul ”RAR Auto Pass”

RAR va emite, de la 1 decembrie, certificatul ”RAR Auto Pass”

Registrul Auto Român va emite, de la 1 decembrie, certificatul ”RAR Auto Pass”, care va conţine date despre istoricul maşinii (kilometraj, accidente) şi care va fi eliberat la vânzarea autovehiculului, pentru a fi oferit cumpărătorului. Certificatul se va elibera pentru autovehiculele înmatriculate în România şi va costa circa 50 de lei.

Documentul va fi eliberat la vânzarea maşinii pentru a putea fi prezentat cumpărătorului, conform legii 142 din 2023 şi OMTI 210 din 2024, şi se adresează maşinilor deja înmatriculate în România, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de RAR.

”RAR Auto Pass” va conţine informaţii esenţiale despre istoricul kilometrajului, dar şi despre istoricul de accidente care au afectat sistemele de siguranţă ale autovehiculului.

Certificatul RAR Auto Pass va costa aproximativ 50 de lei.    

Potrivit sursei citate, la sfârşitul lunii mai aplicaţia ”RAR Auto Pass” va fi gata din punctul de vedere al platformei digitale şi va fi distribuită către toate entităţile care vor completa în aceasta datele necesare eliberării certificatului ”RAR Auto Pass” (service-uri, staţii ITP, ateliere pentru inspecţii tahografe şi/sau limitatoare de viteză, producatorii de vehicule rutiere).

”Pentru a fi colectate suficiente date astfel încât imaginea de ansamblu asupra unui vehicul să fie cât mai relevantă, este nevoie de minimum 6 luni. Prin urmare începând cu 1 decembrie 2024, RAR va elibera, conform legii, persoanelor care vând un autovehicul, certificatul RAR Auto Pass, astfel încât acesta să poată fi oferit cumpărătorului în momentul tranzacţiei. În certificat se vor regăsi date complexe despre istoricul maşinii respective, începând cu valoarea odometrului (kilometrajul) până la numărul de identificare al autovehiculului, data şi natura evenimentelor rutiere în care a fost implicat, detalii despre avariile grave la sistemele de frânare şi direcţie, precum si tipul intervenţiei pe vehicul (întreţinere, reparaţie, actualizare de soft etc.,). În situaţia puţin probabilă în care, în momentul interogării aplicaţiei, nu este găsită nicio informaţie despre un anumit vehicul, RAR va elibera gratuit un certificate de negare”, arată reprezentanţii RAR.

Pentru a obţine documentul, nu este nevoie ca vehiculul să fie prezentat la RAR.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

BEJ Argeș: Alina Gorghiu a încălcat legea electorală printr-o postare după încheierea campaniei

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a contestat decizia la Biroul Electoral Central, susținând că nu a încălcat legea Biroul Electoral Județean Argeș a transmis că ministrul...

Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie al cărei președinte să muncească pentru țară

Președintele PSD a adăugat că a votat și pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială Marcel Ciolacu a declarat, la ieșirea din secția de votare că...

Mircea Geoană îndeamnă românii să voteze masiv: „Nu alegem doar un preşedinte, alegem o direcţie pentru ţară”

Candidatul independent Mircea Geoană și-a exercitat dreptul de vot duminică, 24 noiembrie 2024, în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale. După vot, Mircea Geoană subliniat...
Ultima oră
Pe aceeași temă