30.3 C
București
vineri, 5 iulie 2024
AcasăSănătatePremierul Ciolacu negociază cu sindicatele Sanitas și Solidaritatea Sanitară

Premierul Ciolacu negociază cu sindicatele Sanitas și Solidaritatea Sanitară

Premierul Marcel Ciolacu are programată, în ziua de luni, 5 februarie 2024, o întâlnire de „Consultări cu reprezentanții Federațiilor Sanitas și Solidaritatea Sanitară”.

Întâlnirea se desfășoară la Palatul Victoria, începând cu ora 15, a anunțat Guvernul României.

Discuția cu liderii acestor două organizații sindicale, din data de 5 februarie, are loc în contextul în care, încă de la finalul anului 2023, Federația Sanitas anunța că strânge semnături pentru a declanșa o grevă în Sănătate, în luna februarie 2024. La nivelul cadrelor sanitare medii există nemulțumiri legate de nivelul salarizării și de efectivul prea mic de personal.

În luna ianuarie 2024 au avut loc o serie de negocieri între oficiali ai Guvernului, ai Ministerului Sănătății și CNAS, pe de o parte, și organizații ale medicilor și ale asistentelor medicale. La nivelul medicilor de familie și de ambulator, problema s-ar fi rezolvat.

Au rămas nerezolvate problemele semnalate de angajații din spitale. În ceea ce privește creșterea numărului de angajați din spitale, problema ar fi aceea că, din punctul de vedere al Ministerului de Finanțe, sistemul de sănătate trebuie să se încadreze în bugetul deja aprobat pentru anul 2024.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Funcție nouă Google Chrome pentru Securitate

Google a anunțat o nouă inițiativă, se lucrează la o funcție care să împiedice site-urile rău intenționate în a abuza de permisiunile acordate de...

Victorie zdrobitoare în Marea Britanie pentru Partidul Laburist

În urma momentului în care Big Ben a anunțat ora 22.00 din data de 4 iulie 2024, votarea pentru noua putere s-a încheiat. Laburiștii...
Ultima oră
Pe aceeași temă