In orasul Constanta, fiecare om produce 1,4 kilograme de deseuri pe zi, ceea ce inseamna aproximativ 400 de tone pe zi la nivelul orasului. Tot acest gunoi trebuie colectat si reciclat, iar responsabilitatea este imensa. Dumitru Martin, spre deosebire de ceilalti oameni de afaceri din oras, a investit in salubritate, fara sa se lase ademenit de „tunurile” care se dau in industria portuara sau de mirajul activitatii de shipping, din care isi trag seva cei mai multi milionari in dolari din zona. „Fiecare om, spune el, trebuie sa faca numai si numai ceea ce se pricepe cel mai bine”.
In peisajul constantean, cea mai curajoasa idee de afaceri i-a apartinut, fara indoiala, lui Dumitru Martin. Desi parea de domeniul fabulosului, acesta a mizat pe… gunoaie. Firma Polaris a fost infiintata dupa 1989, dar a devenit cunoscuta dupa ce a castigat o licitatie dificila in Constanta, in anul 1998, prin care se angaja sa asigure salubrizarea municipiului. La inceput a fost foarte greu.
Bugetul local, subventionat aproape trei ani
Firma Polaris a subventionat ani de zile bugetul local. Desi pare incredibil, lucrurile au o logica foarte clara. „In momentul cand te angajezi financiar sa faci anumite cheltuieli nu poti sa te retragi din afacere cand vrei, mai ales intr-un oras de 400.000 de locuitori, pentru ca altfel nu mai poti sa iesi pe strada. Daca vrei sa faci ceva, trebuie sa iti asumi toate riscurile, fie ele si majore, trebuie sa iei toate situatiile in calcul”, spune Dumitru Martin.
La un moment dat, o parte din presa titra pe primele pagini: „Polaris are datorii la stat”. Intr-adevar, firma avea de platit 42 de miliarde, dar trebuia sa recupereze aproximativ 110 miliarde. Conditiile bugetare de atunci nu permiteau ca lucrurile sa stea altfel. Situatia a durat pana in anul 2000, cand a fost instaurata legea autonomiei locale si primariile si-au luat o serie intreaga de atributii.
Lumina, asfalt si gunoi… Care e ordinea corecta?
Pentru locuitorul unui oras, cele mai importante lucruri de care se loveste zilnic sunt asfaltul, lumina si gunoiul. Desi pare greu de crezut la prima vedere, gunoiul este cel care ne poate afecta cel mai mult nivelul de trai. Gropile din asfalt ii deranjeaza cel mai mult pe soferi, fara lumina stradala te descurci mai greu pe timpul noptii, dar daca deseurile menajere nu se colecteaza dintr-un cartier, se pune in pericol sanatatea publica. „Va dati seama ce s-ar intampla in oras daca n-am reusi sa facem fata sau daca ne-am razgandi, asa cum ar dori unii?”, intreaba retoric Dumitru Martin. Si nici macar nu am vorbit de mirosuri sau de aspectul estetic!
Departe de lumea civilizata
Integrarea in Uniunea Europeana este strans legata de salubrizare. Vrem cu totii orase curate, ca „afara”, strazi fara nici o hartie pe jos, vrem sa dispara praful, dar inca nu avem gropi de gunoi si fabrici de reciclare in fiecare oras. Investitiile necesare sunt imense si nimeni nu este dispus sa-si arunce banii pe fereastra. La preturile percepute in Romania, o astfel de investitie este un pariu foarte riscant.
„Noi nu platim gunoiul inca!”, declara Dumitru Martin. Desi fiecare locuitor al tarii achita o taxa in acest sens, valoarea ei este simbolica, de numai 12 euro pe an de familie. In Germania, aceeasi taxa este de… 350 de euro. Comparatia, ar spune unii, este fortata. Taxa este de 30 de ori mai mare, dar si salariile sunt mai mari, de zece ori sau de 20 de ori. Din punctul de vedere al unui investitor insa, costurile sunt aceleasi. In Constanta exista aceleasi masini ca si in Germania, aceleasi utilaje.
Polaris, de exemplu, a investit sume importante in echipamente. Toate utilajele sunt in proprietatea societatii si au o vechime cuprinsa intre doi si patru ani, in conditiile in care, pentru unele dintre ele, cum sunt cele pentru colecta de gunoi, care sunt insa foarte scumpe, durata de viata este de pana la 12 ani.
Taxa de 100 de euro
In Romania, societatile de profil nu au reveniri la capitalul investit la nivelul celor din Germania. Taxa pentru salubritate va ajunge insa, treptat, la valorile de acolo, nu din cauza constrangerilor vreunui for international si nici din cauza ca cineva vrea sa se imbogateasca pe spinarea constantenilor, ci pur si simplu din ratiuni economice. „Pesimist va spun ca vom ajunge la 100 de euro pe familie in cinci ani”, spune Dumitru Martin. Explicatia este simpla: gunoiul costa, si acesta este pretul sau real. Tarifele vor creste din cauza ca toate costurile asociate au crescut.
In momentul cand Polaris a inceput sa presteze servicii pentru Constanta, motorina costa aproximativ 25 de centi, iar acum este un dolar. Numai la aceasta categorie, care reprezinta un procent important din costurile totale, cresterea este de aproape patru ori. Si cresterea salariilor este substantiala. Acum sapte ani se vehiculau salarii cuprinse intre 35 si 40 de euro pe luna pentru un gunoier, sume depasite cu mult in prezent.
In capitolul costuri sunt incluse si tehnologiile. Au aparut tot felul de organisme si de licente care trebuie luate. Numai cotizatia in ARS este de 75 de milioane pe luna, iar cea pentru licentiere este de 300 de milioane pe an. Aceste preturi nu se reflecta inca in costuri.
Fabrica de patru milioane de euro
Dumitru Martin spune ca societatea pe care o conduce are multe lucruri noi de facut. Colecta de gunoi nu reprezinta decat aproximativ 20% din managementul gunoaielor (putem vorbi, intr-adevar, de un management si in acest domeniu, de o stiinta serioasa si tehnica). Prin urmare, Polaris a investit si intr-o fabrica de reciclare, amplasata la iesirea din oras. Fabrica de reciclare sorteaza si recicleaza mase plastice, PET-uri, folie de polietilena, hartie de orice tip, inclusiv ambalaj. Gunoiul trece prin aceasta fabrica de reciclare, se selecteaza toate materialele, dupa care numai compusul organic se duce la groapa de gunoi. Investitia pentru realizarea ei este de aproximativ patru milioane de euro. Un al doilea obiectiv de acest gen se construieste in prezent la Arad, unde firma condusa de Dumitru Martin asigura, de asemenea, salubrizarea municipiului. Este interesant de mentionat ca fabrica de reciclare din Constanta este trecuta in documentul de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana! Atunci cand s-a facut auditarea pe zona respectiva, acum un an, era in constructie si a fost mentionata ca unul dintre obiectivele importante ale judetului.
Deseuri nereciclabile
Principala problema cu care se confrunta cei care vor sa faca reciclare in Romania este nivelul scazut de trai al populatiei. Efectul este faptul ca gunoiul este umed, nici macar nu se poate compara cu cel din vest. Pentru ca nu se face presortare, lumea arunca de toate la gunoi. Gunoiul e umed, iar hartia umeda nu se mai poate recicla, pentru ca mucegaieste. In alta ordine de idei, romanul a fost invatat sa arunce tot la gunoi.
Arhitectura orasului este de asemenea o piedica in calea reciclarii. Din cauza modului cum au fost construite cvartalurile de blocuri, firmele de salubrizare nu pot face sortarea selectiva, pentru ca nu exista spatii suficiente pentru a amplasa containere in care locuitorii sa puna separat plasticul, sticla si hartia. O alta problema este ca, desi poti recicla 80% din deseuri, nu ai ce sa faci cu toate produsele care rezulta. N-ai cum sa folosesti toata hartia, n-ai unde sa o pui. Poti, in schimb, sa apelezi la noi tehnologii, poti sa o incinerezi, dar foarte important este sa nu depozitezi.
Cultura bunului simt
Chiar daca in aceste privinte lucrurile se pot rezolva, in cele din urma, mai exista problema bunului simt. Invatati sa-si arunce gunoaiele din goana masinii, sa le lase pe hol, in fata usii, sau sa le arunce de balcon, daca s-ar putea, oamenii nu isi vor sorta de buna voie deseurile. Este nevoie si de altceva, si in acest domeniu nu trebuie sa reinventam roata, exista exemple clare chiar in tarile Uniunii Europene. Oamenii trebuie determinati sa-si sorteze gunoaiele, si acest lucru se poate face prin masuri coercitive. Asa se intampla, de exemplu, in Germania. Acolo, daca iti amesteci gunoiul unul cu altul, deseurile nu ti se mai ridica timp de doua saptamani si platesti de aproximativ patru ori taxa pentru luna respectiva. In Romania nu exista nici reglementarile acestea, dar nici o cultura a bunului simt.
Ghena de la… usa apartamentului
Nimeni nu-si pune intrebarea: „Ce facem cu gunoiul?”, toti iau lucrurile de-a gata. Nimanui insa nu-i convine ca gunoiul sa stea la usa, pentru ca miroase urat si e sursa de boli. Cu toate acestea, nu se face nimic. Incercarile de sensibilizare a publicului au pornit chiar si din partea unor organizatii non-guvernamentale constantene, care s-au implicat, prin programe concrete, in constientizarea importantei colectarii selective a gunoiului.
Din pacate, colectarea selectiva se incepe dintr-o data, cu masura coercitiva dupa ea, si din momentul respectiv ai doua, trei luni de gratie, dar in cele din urma contravenientii trebuie amendati, si a doua oara nu vor mai uita. Din fericire, aceste lucruri au fost aplicate in alte tari, astfel ca drumul spre normalitate poate fi scurtat.
Plasticul se distruge in 1.000 de ani
Tot ce trebuie facut este ca sticla de plastic sa fie aruncata in pubela speciala pentru plastic. Nimic mai mult. Nici macar nu trebuie indepartata eticheta de hartie de pe sticla. „In fabrica noastra de reciclare, PET-ul intra cu tot cu eticheta si, in urma unui proces complex, aceasta este desprinsa automat de pe sticla. Nu trebuie facut nimic, decat sa sortezi gunoiul.
In plus, plasticul lasat la voia intamplarii reprezinta un adevarat dezastru ecologic pentru pamant. Este un material foarte tare si nu este biodegradabil. Specialistii spun ca se distruge dupa 1.000 de ani. Daca nu reciclam, vom continua sa facem in continuare gropi de gunoi, una dupa alta. Pana cand?
Statul inchide ochii
In Romania se simte acut lipsa unui sistem institutional care sa stimuleze reciclarea. In tarile civilizate exista sisteme bine puse la punct, cum ar fi, de exemplu, celebrul „Punct verde”. Acesta functioneaza pe principiul ca, in momentul cand este produs ambalajul, se plateste si o taxa pentru distrugerea sa, care intra intr-un cont special. Firma care recicleaza ambalajele primeste, datorita acestui sistem, bani pentru fiecare tona de materiale distruse. Un astfel de sistem, modern si eficient, nu exista in Romania.
Mediul rural, focar de infectie
Romania este mult mai departe de aceste standarde decat credem. La sate, gunoiul pur si simplu nu se colecteaza, ulitele sale n-au cunoscut niciodata masinile de gunoi. Nimeni nu-i impune locuitorului de aici sa stranga deseurile. Se invoca saracia in care traiesc oamenii, din aceasta cauza nu se plateste nici impozit pe gunoi. Acesta este aruncat intr-o groapa de la marginea localitatii, si de aici pornesc marile probleme, in special cele de sanatate publica. Ne miram de ce mai apar cazuri de pesta, in mileniul III?
Iarna de trei zile
Firma condusa de Dumitru Martin a asigurat si deszapezirea in orasul Constanta si va participa si la licitatia din acest an. Daca in capitala tarii, de exemplu, se platesc preturi astronomice, indiferent daca ninge sau nu, iarna trecuta, factura pentru deszapezire in municipiu a fost de numai 1,5 miliarde lei. Au fost situatii in care locuitorii au spus ca deszapezirea se putea face mai temeinic. Cu toate acestea, specialistii spun ca nu are rost sa arunci banii pe fereastra. Efectul materialelor antiderapante se cunoaste dupa sase, sapte ore, dar acest interval nu se respecta, pentru ca toata lumea vrea sa iasa cu masina, indiferent de vreme. Daca autoritatile locale doresc mai mult, se poate face si mai mult. Patronul Polarisului spune insa, paradoxal, ca acest fapt ar costa prea mult. In plus, oamenii isi parcheaza automobilele oriunde gasesc un spatiu, facand uneori imposibila actiunea masinilor de deszapezire.
Politica nu face casa buna cu afacerile
Numele lui Dumitru Martin este asociat, inevitabil, de acela al fratelui sau, Gheorghe Martin, prefectul Constantei in perioada 2000-2004. Din aceasta cauza, unii spun ca influenta politica a fratelui sau l-ar fi ajutat in afaceri. „Mie mi-e mult mai bine acum. Intre 2000 si 2004 nu am putut sa particip la licitatii, pentru ca eram fratele prefectului”, spune Dumitru Martin. Suspiciunile au fost acum inlaturate. Ele nu ar fi trebuit sa existe, daca tinem seama de faptul ca licitatia pentru asigurarea serviciului de salubrizare in orasul Constanta a fost castigata in 1998, pe vremea CDR-ului. „Daca ar fi o chestie politica, ar fi trebuit sa plec dupa 2000. Pe mine insa nu ma intereseaza politica”, conchide Dumitru Martin.
