18.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăȘtirile zileiDăncilă: Creşterea economică se vede şi în buzunarul românilor

Dăncilă: Creşterea economică se vede şi în buzunarul românilor

“Creşterea economică se vede şi în buzunarul românilor. Datele oficiale arată că, în luna februarie a acestui an, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 17,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 2.933 de lei. Sunt date care dovedesc eficienţa măsurilor luate de Guvernul PSD – ALDE pentru creşterea veniturilor populaţiei şi stimularea mediului de afaceri. Acest lucru ne arată că suntem pe drumul cel bun şi trebuie să continuăm punerea în aplicare a programului de guvernare”, a declarat premierul.

Şefa Executivului a adăugat că 2019 va fi anul investiţiilor pentru dezvoltarea României, iar infrastructura de transport este un domeniu cheie.

“Înaintăm cu paşi repezi în proiecte esenţiale pe care le-am discutat şi cu reprezentanţii mediului de afaceri, cu investiţii în zona Craiova şi Piteşti”, a spus Dăncilă.

Cele mai citite

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

VIDEO. Inundațiile pun stăpânire pe Brazilia. Bilanțul se ridică la 75 de morți

Bilanțul victimelor ploilor abundente care au provocat inundații în statul brazilian Rio Grande do Sul din sudul țării a crescut la cel puțin 75...

Mii de persoane protestează împotriva lui Vitkor Orban din Ungaria

Mii de maghiari au protestat împotriva premierului naționalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare și locale...
Ultima oră
Pe aceeași temă