18.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiFiul disidentului Ursu, scrisoare către Augustin Lazăr: Unde sunt securiștii?

Fiul disidentului Ursu, scrisoare către Augustin Lazăr: Unde sunt securiștii?

Andrei Ursu, fiul disidentului anticomunist Gheorghe Ursu, ucis în beciurile Securităţii înainte de 1989, alături de 11 personalităţi româneşti din ţară şi din Diaspora, printre care Vladimir Tismăneanu, istoricul Mădălin Hodor şi politologul Cristina Pîrvulescu, au adresat miercuri o scrisoare publică procurorului general Augustin Lazăr şi conducerii Secţiei Parchetelor Militare în care întreabă de ce lipsesc din rechizitoriul Revoluţiei, trimis luni la instanţă, exact securiştii care au tras la Revoluţie, scrie Mediafax.

În dosarul Revoluţiei din decembrie 1989, procurorii militari i-au trimis în judecată doar pe fostul preşedinte al României Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu şi generalul Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare.

”Cu stupefacţie am observat că din acest rechizitoriu lipsesc cu desăvârşire principalii vinovaţi pentru cele peste 1.200 de victime ale Revoluţiei – respectiv membrii Departamentului Securităţii Statului”, se arată în scrisoarea citată.

Semnatarii arată că e ”o insultă” pretenţia că nu a tras nimeni cu bună ştiinţă în revoluţionari.

Scrisoara integrală, AICI.

Cele mai citite

Benzina a ajuns mai scumpă decât motorina. Cât costă un litru de combustibil la pompă

În urmă cu doar câteva luni şoferii care alimentau cu motorină plăteau per litru cu 75 de bani în plus faţă de cei care...

Primarii ar putea avea mandat de 5 ani, dacă deputații votează legea

Proiectul de lege care prevede mandate de 5 ani pentru primari, viceprimari, consilieri locali și județeni, respectiv președinți și vicepreședinți de consilii județene ar...

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare de astăzi. Legea, care modifică o ordonanţă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă