Dati in vileag ca impostor profesionist si iuda al prieteniilor legate, unii dintre noi ar ramane marcati pe vecie. Nu este cazul lui Sorin Antohi, care pare neafectat din punct de vedere psihic. Atunci cand preciza ca „m-am lustrat”, semnala de fapt ca paraseste Universitatea Central Europeana din Budapesta in termenii stabiliti de el. Cuvinte de regret nu au cazut, nici de mentiune a atingerii aduse reputatiei institutiei in cauza, respectiv sferelor academice si civice romanesti cu care mentinuse legaturi stranse de-a lungul anilor.
Cu suprem aplomb, domnia sa a anuntat ca „voi reveni candva pe scena publica si pe cea academica”. Intre timp, circula zvonuri insistente despre oferte primite din SUA. Trebuie ca normele de conduita cu greu impuse si valabile in lumea academica ii par prea marunte si meschine acestui titan al sinidisisului politic. Se incumeta cineva sa puna la indoiala rationalitatea unui asemenea calcul? Loialitatea tovarasului sau de drum Vladimir Tismaneanu ii ramane oricum si pe deplin asigurata. „Absolut stralucit din punct de vedere intelectual” suna comentariul acestuia din urma in legatura cu dezvaluirile aparute. In final, doar timpul va demonstra daca legitimitatea calitatilor intelectuale ale domnului Antohi se va dovedi mai solida decat abilitatile manifeste prin crearea, din anii '90 incoace, a unui lobby cat se poate de benefic carierelor domnilor Antohi, Tismaneanu si Mihaies.
Nivelul de influenta indus si obtinut de domniile lor in domeniul academic este similar celui stabilit de regula in lumea serviciilor de inteligenta sau finantelor neortodoxe, caracterizate prin personaje ce nu se lasa constranse de norme in rest general valabile. In aceasta era a mistificarii se impune de la sine stabilirea unui nou top, dedicat celor zece impostori de frunte ai Romaniei prezente. Oare cine s-ar putea plasa in fruntea unui asemenea clasament – creierul unui falimentar fond speculativ, devenit intre timp patronul celui mai ireverentios saptamanal al tarii, sau un fost informator al Securitatii, posesor al unui imperiu media ce-i familiarizeaza pe romani cu trecutul lor, in timp ce cel al patronului ramane bine tainuit? Si cine ar putea fi distins drept cel mai sinuos intelectual? Sa ne fie dat cumva sa asistam chiar la volatilizarea legendarei solidaritati caracteristice grupului Tismaneanu in baza ambitiei fiecaruia de a deveni veritabilul Salieri al Romaniei?
Distinctia locului fruntas ii revine, cu prisosinta, lui Tismaneanu. Si-a distribuit favorurile si sustinerea cu aceeasi abilitate de care dadea dovada, odinioara, Ion Iliescu in plin proces de elaborare a fundamentului puterii sale politice. Mecenatul afisat se rezuma la o prozaica relatie patron-client, caracteristica activitatilor lui Tismaneanu si Antohi. Studentii care au protestat la Budapesta in favoarea ramanerii lui Antohi nu vor fi fost cu totul straini de o oarecare influentare, fie doar si prin neajunsul de a se trezi abandonati de binefacatorul lor inainte de a-si vedea carierele asigurate. Acum vor fi realizat ca nimic nu poate sta in calea unui ego academic impulsionat exclusiv de ambitii. Astfel de personaje patimase constituie, cel mult, autoproclamati campioni ai libertatii, deschiderii si celorlalte virtuti progresiste, deoarece Ð aidoma lui Iliescu Ð prefera sa recurga la un modus operandi caracteristic altor vremuri, apuse, nicidecum celor democratice in care traim. Antohi va continua sa nu aiba cuvinte de regret pentru a fi incalcat etica profesionala, asa cum nici Iliescu nu s-a cait vreodata pentru sabotarea experimentului democratic romanesc. Ramane de vazut daca reactia lumii academice va fi in concordanta cu principialitatea milioanelor de romani care se considera indrituiti la standarde mai ridicate din partea liderilor lor.
