Premierul Marcel Ciolacu a numit un nou președinte la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), chiar în ziua în care președintele interimar al CNAS declara, într-o conferință de presă, că banii disponibili pentru decontarea serviciilor cabinetelor medicale, în anul 2024, sunt insuficienți.
Valeria Herdea, medic de familie și vicepreședinte al Colegiului Medicilor din România, a fost numită de premierul Marcel Ciolacu în funcția de membru al Consiliului de Administrație și de președinte al CNAS. Întrucât funcția de președinte al CNAS este de secretar de stat, numirea se face de către primul-ministru. La Colegiul Medicilor, dr. Valeria Herdea era coordonator al Departamentului Economico-Social, funcție la care, probabil, va renunța, după ce preia conducerea CNAS. Din biografia doctoriței Herdea se remarcă faptul că, în anul 2019, cu prilejul Zilei Naționale a României, fusese decorată de președintele Iohannis cu Ordinul „Meritul Sanitar”.
Decizia premierului Ciolacu privind numirea noului președinte al CNAS a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 15 ianuarie 2024. În aceeași zi, vicepreședintele CNAS, Cristian Celea, care la acel moment încă era președinte interimar la CNAS, susținea o conferință de presă în care recunoștea că, în anul 2024, banii alocați la CNAS pentru a plăti serviciile medicilor sunt mai puțini ca în anul 2023. „La nivelul anului acesta creditele bugetare pentru cele trei domenii de activitate sunt deficitare. Sunt la un nivel cu aproximativ 25 – 28% mai mici la medicina de familie, 35% la ambulatoriul de specialitate, la medicina clinică şi la fel de nesatisfăcătoare şi la stomatologie. Este lucru pentru care va trebui să găsim soluţii împreună cu furnizorii de servicii medicale şi este în contextul general în care creditele de angajament şi bugetare pentru acest an vor avea nevoie de o refinanţare probabil la nivelul trimestrului patru al anului în curs”, declara Cristian Celea.
Celea fusese numit președinte interimar la CNAS de premierul Ciolacu, la 13 decembrie 2023, la momentul când fostul președinte al CNAS, Andrei Baciu, a demisionat. Interesant este că, potrivit deciziei care fost publicată în Monitorul Oficial la 15 ianuarie 2024, propunerea de numire în fruntea CNAS a Valeriei Herdea (deci de încetare a interimatului pentru Celea) fusese formulată de ministrul Sănătății încă din data de 21 decembrie 2023 și fusese înregistrată la cabinetul premierului la data de 27 decembrie 2023. Nu este clar de ce propunerea ministrului Sănătății a fost înregistrată (deci recepționată oficial de premier) cu șase zile întârziere și nici nu e clar de ce premierul a aprobat propunerea ministrului Rafila la peste două săptămâni după ce a primit-o.
În aceste două săptămâni, după cum se știe, mai multe organizații ale medicilor au protestat împotriva proiectului, elaborat de CNAS, care ar urma să reducă plățile efectuate de CNAS către cabinetele medicilor de familie și ale medicilor de ambulator. Cristian Celea, în ultima zi în care a fost președinte interimar al CNAS, anunțase că la data de 18 ianuarie 2024 va începe negocieri cu asociațiile de medici.
La finalul anului 2023, când prezenta bugetul pentru 2024, premierul Ciolacu anunța că domeniului Sănătății i s-au alocat mai mulți bani decât în 2023, că acești bani vor ajunge și la medicii de familie, că statul român va continua să construiască spitale cu fonduri alocate prin PNRR și că niciun spital din România nu mai trebuie să rămână fără finanțare.
“La Sănătate vom avea un plus de 44%, adică mai mult cu 5,8 miliarde de lei față de 2023. Nu vreau situații în care spitalele să rămână fără finanțare și bolnavii să nu aibă acces la tratament. Nu mai vreau ca oamenii cu venituri mici să fie nevoiți să aleagă între medicamente și mâncare. De aceea vom investi masiv în medicii de familie”
Marcel Ciolacu,
Prim-ministru
La 15 ianuarie 2024, adică în ultima zi în care a fost președinte interimar la CNAS, Cristian Celea afirma că sumele alocate CNAS în anul 2024 pentru a deconta serviciile prestate de unele cabinete medicale sunt mai mici decât în anul 2023 și sunt insuficiente. Cu alte cuvinte, președintele interimar al CNAS îl contrazicea pe premier și dădea dreptate medicilor care protestează.
„La nivelul anului acesta creditele bugetare pentru cele trei domenii de activitate sunt deficitare. Sunt la un nivel cu aproximativ 25 – 28% mai mici la medicina de familie, 35% la ambulatoriul de specialitate, la medicina clinică şi la fel de nesatisfăcătoare şi la stomatologie”
Cristian Celea,
Fost președinte interimar al CNAS
Imediat după ce a făcut asemenea declarații, Cristian Celea a fost eliberat de premierul Ciolacu din funcția de președinte interimar al CNAS.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!