Joe Biden a fost invitat sâmbătă să-şi ţină discursul cu privire la starea Uniunii pe 7 martie, un discurs tradiţional de politică generală a preşedinţilor americani în faţa Congresului SUA, relatează France Presse, potrivit agerpres.ro.
„Într-un moment în care ţara noastră se confruntă cu provocări, este datoria mea solemnă să vă invit să vă adresaţi într-o sesiune plenară a Congresului în 7 martie, astfel încât să puteţi, aşa cum prevede Constituţia, să informaţi despre starea Uniunii”, a indicat preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, într-o scrisoare adresată preşedintelui SUA.
Acest discurs capătă o importanţă deosebită în acest an electoral, data aleasă fiind a doua zi după „Super Tuesday'” (super-marti), o etapă crucială în cursa alegerilor primare pentru desemnarea candidatului celor două mari partide la alegerile prezidenţiale din SUA.
Discursul anual „Starea Uniunii” ( ‘State of the Union’) este susţinut de obicei de preşedintele american în ultimele săptămâni ale lunii ianuarie sau începutul lunii februarie, notează AFP.
Congresul SUA a pornit destituirea și punerea sub acuzare a lui Joe Biden
Congresul SUA a aprobat miercuri formalizarea procedurii de impeachment (destituirea şi punerea sub acuzare) împotriva actualului preşedinte democrat Joe Biden, motivată de afacerile controversate din străinătate ale fiului său, şi considerată drept o “combinaţie politică nefondată” de către şeful statului, scrie AFP, potrivit agerpres.ro.
Această procedură nu are aproape nicio şansă de reuşită, dar s-ar putea transforma într-o bătaie de cap pentru Casa Albă înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, la care Joe Biden este candidat.
Conservatorii, majoritari în Camera Reprezentanţilor din ianuarie, îl acuză pe liderul democrat că şi-a folosit influenţa când era vicepreşedintele lui Barack Obama (2009-2017) pentru a-i permite fiului său să facă afaceri discutabile în China şi în Ucraina.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!