4.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSocialEvenimentAglomerație în vămi, înainte de Anul Nou

Aglomerație în vămi, înainte de Anul Nou

Peste 10.000 de cetăţeni ucraineni au intrat, ieri, în România, iar în total circa 218.700 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi aproximativ 53.800 de mijloace de transport au efectuat formalităţile de control la punctele de frontieră din întreaga ţară.

„Pe sensul de intrare în România au fost 102.757 de persoane, dintre care 10.041 de cetăţeni ucraineni. Începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict) au intrat în România 6.999.132 de cetăţeni ucraineni”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.

În zonele de competenţă, punctele de trecere şi „frontiera verde”, poliţiştii au constatat 36 de fapte ilegale (23 de infracţiuni şi 13 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 27.400 de lei.

Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de aproximativ 584.000 de lei.

Ieri nu s-a permis intrarea în ţară a şapte cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi ieşirea a şase cetăţeni români din diferite motive legale. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

BEJ Argeș: Alina Gorghiu a încălcat legea electorală printr-o postare după încheierea campaniei

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a contestat decizia la Biroul Electoral Central, susținând că nu a încălcat legea Biroul Electoral Județean Argeș a transmis că ministrul...

Românii vor călători fără buletin în Bulgaria după aderarea la Schengen terestru, dar controalele vor continua cel puțin șase luni

Românii vor putea călători în Bulgaria fără a fi necesar să prezinte buletinul imediat după aderarea la Schengen terestru, chiar dacă controalele de frontieră...

Prezența la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale: BEC publică date la anumite intervale

Conform deciziei BEC, informații despre prezența votului vor fi prezentate public astfel: Ora 9:30 – pentru situația de la ora 9:00; Ora 15:30 – pentru situația...
Ultima oră
Pe aceeași temă