29.4 C
București
marți, 28 iulie 2026
AcasăSocialJustițieLege promulgată. Pedepse mai mari pentru profesorii care hărţuiesc sexual elevii

Lege promulgată. Pedepse mai mari pentru profesorii care hărţuiesc sexual elevii

Vineri, Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legiea care adaugă modificări Codului penal. Aceste amendamente vizează creșterea pedepsei cu o treime în cazul în care un profesor abuzează sexual de elevii sau studenții săi.

Modificările aduse vizează în special articolul 299 din Legea nr. 286/2009 referitoare la Codul penal, care tratează problema „Folosirii abuzive a funcției în scop sexual”. Astfel, prin această completare legislativă, se urmărește întărirea sancțiunilor pentru astfel de infracțiuni, reflectând preocuparea și responsabilitatea crescută față de siguranța și integritatea elevilor și studenților în mediul educațional.

În forma anterioară, articolul avea două alineate, şi anume: (1) Fapta funcţionarului public care, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, pretinde ori obţine favoruri de natură sexuală de la o persoană interesată direct sau indirect de efectele acelui act de serviciu se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta şi (2) Pretinderea sau obţinerea de favoruri de natură sexuală de către un funcţionar public care se prevalează sau profită de o situaţie de autoritate ori de superioritate asupra victimei, ce decurge din funcţia deţinută, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, notează Agerpres.

Noua lege adaugă un al treilea alineat: „Dacă faptele prevăzute la alineatele (1) şi (2) au fost săvârşite de către personalul didactic din învăţământul universitar sau preuniversitar împotriva unui elev sau student, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime”.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Nicușor Dan l-a trimis pe Marius Lazurca la Washington pentru discuții privind consolidarea cooperării de securitate în regiunea Mării Negre

Consilierul prezidențial Marius Lazurca a anunțat că președintele Nicușor Dan l-a trimis, împreună cu șeful Apărării din România, la Washington DC, pentru întâlniri cu...

Cutremur de 7,1 în sud-vestul Japoniei. A fost emisă alertă de tsunami

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 7,1 s-a produs în prefectura Kumamoto, pe insula Kyushu, în sud-vestul Japoniei, potrivit Agenției Meteorologice Nipone (JMA), citată...

SUA amână cheltuirea unui ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Pentagonul, criticat pentru ritmul livrărilor

Administrația președintelui american Donald Trump a informat Congresul că suma de 400 de milioane de dolari autorizată pentru sprijinirea militară a Ucrainei nu va...
Ultima oră
Pe aceeași temă