29.4 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăLifestyleAnvelope de vară sau anvelope all-season?

Anvelope de vară sau anvelope all-season?

Tocmai de aceea, specialiștii de la anvelope.ro îți oferă câteva informații, pentru ca tu să poți apoi decide care este cea mai bună și sigură soluție pentru tine, atunci când vine vorba de alegerea anvelopelor. 

 

Principala diferență între o anvelopă de vară și una all-season este adâncimea profilului, anvelopele all-season fiind concepute să ofere un comportament stabil și la temperaturi scăzute. Dar acest lucru înseamnă performanțe mai slabe atunci când vine vorba de manevrabilitate, distanțe de frânare și confort, comparativ cu o anvelopă de vară. Astfel, dacă parcurgi peste 10.000 de kilometri pe an, specialiștii anvelope.ro îți recomandă să alegi anvelope specifice pentru fiecare sezon.

 

Anvelopele de vară, indiferent de producător, au fost dezvoltate pentru a oferi o aderență optimă chiar și la temperaturi foarte ridicate, așa cum sunt și la noi pe timp de vară. În plus, compoziția folosită pentru construcția anvelopelor de vară și designul profilului de rulare asigură o pată mai mare de contact pe asfalt. Ce înseamnă asta de fapt? Specialiștii anvelope.ro spun că la o mașină cu o greutate între 1,2 și 2,5 tone suprafața de contact cu asfaltul a tuturor celor patru anvelope este între 0,06 și 0,12 metri pătrați în funcție de lățimea anvelopelor și viteza de rulare. Ca să-ți fie mai ușor să vizualizezi asta, gândește-te că această suprafață este cam cât 1 – 2 coli de hârtie A4.

 

În cazul anvelopelor de vară, comparativ cu cele all-season, rezultatul este o stabilitate mai mare în viraje, o tracțiune mai bună la accelerare și performanțe excelente la frânare. Celebrul slogan“power is nothing without control” reflectă perfect această situație și este important să conștientizezi că anvelopele reprezintă singurul tău contact cu asfaltul atunci când ești în mașină și că siguranța ta și a pasagerilor ține de asta.

 

Nu ar trebui să fie o surpriză pentru tine faptul că anvelopele de vară sunt mai performante decât cele all-season, chiar și în condiții de ploaie. Anvelopele all-season sunt un hibrid între pneurile de vară și cele de iarnă și nu pot avea același performanțe ca anvelopele specifice unui sezon.

 

Îți recomandăm să faci alegerea anvelopelor în funcție de toți acești factori și să pui întotdeauna siguranța ta pe primul plan. Anvelopele nu trebuie tratate ca niște piese de schimb, ci trebuie alese în funcție de nevoile specifice, iar specialiștii anvelope.ro te vor consilia să-ți alegi anvelopele potrivite.

 

Pentru tine, cel mai important este să înțelegi ce poate face fiecare tip de anvelope și mai ales care sunt limitele sale, să compari performanțele anvelopelor în condițiile de condus pe care le vei experimenta tu. Doar astfel vei putea să faci cea mai bună alegere pentru siguranța ta.

 

Cele mai citite

Real Madrid poate renunța la una dintre marile achiziții! Franco Mastantuono își dorește o nouă destinație

Franco Mastantuono ar putea pleca de la Real Madrid după doar un sezon, sub forma unui împrumut, în contextul concurenței din lotul madrilenilor.Franco Mastantuono...

Bolojan: Deblocarea a 6.850 de posturi în sănătate răspunde nevoilor pacienților și realităților din spitale

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că memorandumul aprobat de Guvern pentru deblocarea a peste 6.850 de posturi în unitățile sanitare publice a fost...

Nations League 2026/27: misiune dificilă pentru Gheorghe Hagi la cârma naționalei

În aprilie, Gheorghe Hagi a revenit pe banca naționalei de fotbal a României. La al doilea mandat ca selecționer, acesta are ca obiective calificarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă